MENIU

Decizia CCR privind conflictul dintre Lia Savonea și Ana Birchall, amânată pentru 2020

Curtea Constituţională dezbate conflictul de natură constituţională reclamat de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, LIa Savonea, în relaţia cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall.

UPDATE: "În ziua de 12 decembrie 2019, Plenul Curții Constituționale, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a dispus amânarea pronunţărilor, pentru data de 22 ianuarie 2020, cu privire la următoarele cauze:

- cererea formulată de președintele Consiliului Superior al Magistraturii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între ministrul justiției, respectiv Ministerul Justiției, pe de o parte, și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte;

- sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Parlamentului României nr.17/2019 pentru numirea unui vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, membru în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Camera Deputaților;

- sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor Hotărârii Senatului nr.36/ 2019 pentru alegerea președintelui Senatului, sesizare formulată de 33 de senatori", se arată într-un comunicat al CCR.

Potrivit art.51, alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel." Aşadar, la şedinţa de joi nu au fost prezenţi nici măcar 6 judecători CCR.

Știrea inițială:

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a anunţat, în 8 octombrie, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict de natură constituţională în legătură cu acţiunile ministrului Justiţiei din acel moment Ana Birchall.

Savonea a invocat trei motive. O ingerinţă gravă în activitatea procurorilor în ceea ce privește activitatea de urmărire penală, acţiuni de subminare a autorităţii Consiliului Superior al Magistraturii și acte de subminare a independenţei justiţiei din România, prin negocierea unei ”foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin.

Mai multe articole despre:
CCR transeaza conflict Savonea Birchall