MENIU

Soarele intră în Săgetător: se schimbă totul pentru zodii

Ce va aduce fiecărei zodii această minunată călătorie a Soarelui prin Semnul Săgetătorului!

Berbecul devine aventurier

Luna aceasta, apetitul pentru aventură al Berbecului va fi maxim în planul călătoriilor, al explorării unor noi oportunități și al relațiilor. Înflăcărarea Berbecului îl face să nu poată sta într-un singur loc. Plănuiește ieșiri la fiecare sfârșit de săptămână, petrece serile în medii inedite și încearcă să intre în contact cu cât mai multe persoane noi. Este și o încercare de a depăși anumite limite sociale, de a fi mai volubil și mai adaptabil la diferite situații. În orice caz, capacitatea sa de afirmare devine mai pronunțată, iar spiritul aventuros este exersat din plin.

 

Taurul își caută colaboratori

Mulți Tauri vor avea nevoie de aliați și colaboratori în această lună, pentru a pune în mișcare un proiect sau o acțiune care le aduce bucurie și o senzație de ieșire din anonimat. Poate fi vorba de o acțiune caritabilă, de deschiderea unei clinici sau a unui restaurant ori de inițierea unui cerc artistic. Deși înseamnă mai multă muncă pentru Taur, îi aduce un sentiment de împlinire, de ieșire din cotidian și de relații semnificative. În plan romantic se înfiripă noi legături cu potențial sentimental, chiar dacă sunt abia primele licăriri de simpatie și dorință de apropiere.

 

Gemenii își recapătă forțele

Este posibil ca tranziția Soarelui prin Scorpion să fi adus ceva zguduiri în viața Gemenilor, în special pe plan sentimental. Unele cupluri și-au spus adio în această lună, altele au trăit tensiuni puternice, îngreunate de resentimente și reproșuri. Trecerea Soarelui în Săgetător înseamnă o schimbare în modul de a gândi și a acționa al Gemenilor. Brusc, libertatea lor devine cea mai importantă valoare, astfel încât nu vor mai pune accentul pe ceea ce nu merge în relație, ci pe lucrurile interesante pe care le-ar putea face cu partenerii. De aceea, tensiunile conflictuale vor scădea, viața de cuplu se va îmbunătăți și ar putea să apară chiar unele împăcări la orizont.

Racul privește dincolo de aparențe

Deși s-au aglomerat nori pe cerul Racului, acesta a învățat că dincolo de furtună așteaptă întotdeauna Soarele. Așa și este, pentru că trecerea Soarelui în Săgetător este o veste bună pentru nativii Raci. Dacă tranziția anterioară a Soarelui prin Scorpion a influențat puternic toate zodiile de apă, scoțând la iveală emoții vijelioase, intrarea în Săgetător este mult mai pașnică și aducătoare de veselie. Iată de ce Racul adoptă o poziție foarte înțeleaptă față de orice conflict, față de neînțelegerile cu colegii, față de dificultățile vieții de zi cu zi și față de certurile cu partenerul. Va lăsa, pur și simplu, totul să treacă, cu conștiința faptului că poate primi mai multă bucurie de la viață cu o astfel de atitudine.

Leul se simte însuflețit

Zilele de agitație și frustrare ale Leului se apropie de sfârșit, pentru că Soarele în Săgetător îi pregătește numai surprize pozitive. Soarele este planeta care guvernează Leul și îi aduce favoruri, ori de câte ori se află într-o poziție benefică. De aceea, prezența sa într-o altă zodie de foc, cea a Săgetătorului, este un adevărat dar pentru Leu, care simte mai multă însuflețire decât oricând și transformă fiecare zi într-o reușită. Indiferent ce-și dorește, lucrurile merg ca unse în această perioadă, așa că este momentul cel mai potrivit să câștige mai mulți bani, să își promoveze imaginea sau să-și găsească marea iubire.

Mai multe pe divahair.ro.

Mai multe articole despre:
null