MENIU

VIDEO | Primarul orașului Melitopol a fost răpit de trupele rusești

Ivan Fedorov, primarul orașului ucrainean Melitopol. Foto/FB

Soldații lui Putin l-au vânat pe primarul orașului Melitopol până când au reușit să-l răpească. O cameră de supraveghere ar fi surprins momentul în care rușii îl iau pe sus. 

Primarul orașului Melitopol (regiunea Zaporoje) Ivan Fedorov a fost răpit de armata rusă, a declarat adjunctul șefului biroului președintelui Kiril Timoșenko.

Conform informațiilor preliminare, primarul orașului Melitopol, Ivan Fiodorov, a fost răpit în urmă cu o oră de invadatori”, a scris Timoșenko pe canalul său Telegram.

Consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei Anton Gerashchenko a mai scris pe canalul Telegram că „la Melitopol, un grup de invadatori de 10 persoane l-a răpit pe primarul orașului, Ivan Fedorov, care a refuzat să coopereze cu inamicul”.

În timpul răpirii i-au pus o pungă de plastic peste cap. Inamicul l-a reținut în centrul de criză al orașului, unde s-a ocupat de susținerea vieții orașului ucrainean. În biroul lui Ivan Fedorov era un steag ucrainean", a spus acesta.

Primarul din Melitopol a ținut viu moralul locuitorilor și a organizat evacuările. ”Îl urmărim pe Facebook de la începutul invaziei pe Ivan Fedorov, primarul de 33 de ani, care a continuat să administreze prin intermediul rețelelor de socializare orașul ocupat de ruși. Ultima postare e de acum 3 ore - felicita antreprenorii locali care au sprijinit populația "în aceste vremuri dificile”, au transmis și cei de la Casa Jurnalistului.