MENIU

update Budapesta - de pus la cea existentă, Cut Paste

Cinci persoane au fost rănite în confruntările care au avut loc, luni seara, la Budapesta, între protestatarii maghiari extremişti de dreapta şi forţele de poliţie. Trei persoane au fost arestate.

Membrii Mişcării Maghiare de Autoapărare cereau demisia premierului Gyurcsány Ferenc care participa la o ceremonie de comemorare a Revoluţiei antisovietice din 1956, în faţa clădirii Operei.

Demonstranţii au aruncat cu sticle incendiare asupra forţelor de ordine. Poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene şi cu tunuri cu apă, reuşind să îi disperseze pe demonstranţi. Printre cei răniţi s-au aflat şi trei fotoreporteri.

Incidentele au loc la un an de la manifestaţiile de amploare declanşate ca urmare a difuzării unei înregistrări în care premierul declara că a minţit electoratul în ceea ce priveşte performanţele economice ale ţării. Demonstraţiile violente au durat câteva săptămâni, iar şeful Guvernului maghiar nu a demisionat.
Mai multe articole despre:
null