Eroare șocantă a poliției britanice: un tânăr declarat mort era, de fapt, în viață. Familia l-a plâns trei săptămâni
O eroare gravă a poliției din South Yorkshire a făcut ca două familii să trăiască, timp de trei săptămâni, în realități complet opuse: una a plâns moartea fiului lor, deși acesta era în viață, iar cealaltă a crezut că adolescentul lor se află în spital, în stare gravă, deși el murise în accident.
Confuzia a pornit după un accident rutier produs pe 13 decembrie, în apropiere de Rotherham, în urma căruia poliția a anunțat că Trevor Wynn, în vârstă de 17 ani, a murit la fața locului. Familia lui Trevor a început pregătirile pentru înmormântare și a trăit în doliu timp de trei săptămâni. În același timp, rudele lui Joshua Johnson, 18 ani, au fost informate că acesta este internat în spital, sedat și în stare gravă.
Polițiștii din Anglia au declarat mort un tânăr care trăia
Adevărul a ieșit la iveală duminică, atunci când adolescentul internat și-a recăpătat cunoștința și le-a spus medicilor: „Sunt Trevor”. Personalul medical a alertat imediat poliția, iar părinții lui Joshua, chemați la spital, au confirmat cu durere că tânărul aflat pe patul de spital nu era fiul lor. Testele criminalistice efectuate ulterior au stabilit oficial că trupul neînsuflețit aparținea lui Joshua Johnson.
Surse citate de presa britanică spun că rănile severe ale adolescentului supraviețuitor au făcut imposibilă identificarea corectă până la momentul trezirii sale. În plus, cei doi tineri semănau fizic, ceea ce a contribuit la confuzie. Poliția din South Yorkshire a transmis scuze publice și a sesizat Independent Office for Police Conduct (IOPC), organismul de supraveghere a poliției, pentru a investiga modul în care s-a produs eroarea.
Eroarea gravă care a distrus două familii
Un șef al poliției a declarat că a cerut să se întâlnească personal cu ambele familii și a subliniat că o astfel de greșeală „nu trebuie să se mai repete niciodată”. În accidentul din 13 decembrie și-a pierdut viața și o fată de 17 ani, după ce autoturismul Toyota în care se aflau tinerii a părăsit carosabilul și s-a izbit de un copac. Un al treilea adolescent a fost transportat la spital.
În urma incidentului, un tânăr de 18 ani a fost arestat sub suspiciunea de ucidere din culpă prin conducere periculoasă, iar un altul, de 19 ani, sub suspiciunea de obstrucționare a justiției. Amândoi au fost eliberați pe cauțiune, ancheta fiind în desfășurare.