MENIU

Un fiu al lui Joe Biden a fost exclus din marina americană din cauza consumului de droguri

<p>JOE BIDEN</p>

Unul dintre fiii vicepreşedintelui american Joe Biden a fost exclus în acest an din corpul de rezervă al marinei, după ce a fost testat pozitiv pentru consum de droguri, a anunţat joi Wall Street Journal.

Hunter Biden, în vârstă de 44 de ani, a fost numit aspirant în mai 2013 şi lucra cu jumătate de normă ca responsabil cu relaţiile publice, scrie Mediafax.ro. 

În iunie 2013, el a fost supus unui test de droguri în unitatea sa de rezervă din Norfolk, în Virginia (est). Rezultatul a fost pozitiv pentru cocaină, a anunţat cotidianul, citând surse apropiate dosarului.

Marina a declarat pentru cotidian că Hunter Biden, cel mai mic dintre fiii vicepreşedintelui, a fost exclus în februarie.

Era "onoarea vieţii mele să îmi servesc ţara în cadrul marinei americane şi regret profund, sunt profund jenat că acţiunile mele au condus la concedierea mea administrativă. Respect decizia marinei. Cu dragoste şi susţinere din partea familiei, merg înainte", a declarat el într/un comunicat trimis WSJ.

Mai multe articole despre:
Joe Biden consum de droguri