Viena: Un cetăţean afgan a recunoscut atacurile cu cuţitul, patru oameni în stare gravă
Un afgan în vârstă de de 23 de ani a recunoscut, joi, că este autorul celor două atacuri cu cuţitul comise miercuri seară, în zona celebrului parc Prater şi soldate cu patru răniţi, dintre care unul este în stare critică, a anunţat poliţia, relatează AFP.
Suspectul a negat însă orice motivaţie politică sau religioasă. Reţinut miercuri seară la scurt timp după producerea faptelor, tânărul a spus că este toxicoman şi că a acţionat "pentru că era într-o stare agresivă şi nemulţumit de viaţa sa", conform Agerpres.
Primul atac a vizat un cuplu de austrieci de 67 şi 56 de ani şi fiica lor de 17 ani, iar al doilea a fost chiar asupra unui conaţional al atacatoirului.
Prima agresiune a avut loc pe artera comercială Praterstrasse, iar a doua la o distanţă de 700 de metri, în nodul urban Prater, considerat un centru nevralgic al traficului de droguri din Viena.
Mai multe articole despre:
null