Un avion cu 20 de persoane la bord s-a prăbușit în Tennessee, în SUA. Mai multe persoane au fost transportate la spital cu elicopterul
La un pas de o nouă tragedie aviatică. Un avion la bordul căruia se aflau 20 de persoane s-a prăbuşit în statul american Tennessee. Incidentul nu s-a soldat cu victime. O parte dintre pasageri au fost transportați la spital pentru ingrijiri medicale.
Potrivit Poliției, 20 de pasageri şi membri ai echipajului se aflu la bordul avionului cu două motoare, care s-a prăbușit duminică.
”Trei persoane au fost evacuate cu eclicopterul pentru a primi îngrijiri medicale, iar alta a fost transportată rutier, din cauza unor răni mai grave”, a anunţat purtătorul de cuvânt.
”Alţi răniţi uşor au primit primul ajutor la faţa locului”, a anunţat el.
Avionul s-a prăbuşit la puţin timp după ce a decolat de pe aeroportul regional din Tullahoma, în Tennessee, duminică, spre ora locală 12.45 (20.45, ora României), potrivit autorităţii americane de reglementare FAA.
”Nicio instalaţie de la sol sau infrastructură a aeroportului nu a fost avariată”, a anunţat Lyle Russell, purtător de cuvânt al Poliţiei din Tullahoma, unde a avut loc accidentul.
Fotografii postate pe reţele de socializare surprindeau un avion de dimensiuni mici avariat, pe iarbă. Una dintre aripi era ruptă, iar avionul este la rândul său rupt în două. Presa locală scrie că avionul era folosit în practicarea paraşutismului.