MENIU

Ucraina îi cere oficial Rusiei să se retragă din „fiecare metru pătrat” - Cum se va opri războiul și care e condiția PĂCII cu Putin

Volodimir Zelenski și Vladimir Putin

Ucraina îi cere Rusiei să se retragă, la peste un an de la invazia la scară largă comandată de Vladimir Putin. Kievul cere Moscovei să se retragă „din fiecare metru pătrat” al Ucrainei, avertizând că „nu există pace cu Rusia cu orice preț”, se transmite în anunțul oficial făcut marți.

Şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a cerut marţi ca forțele ruse să se retragă „din fiecare metru pătrat” al Ucrainei, afirmând că nu poate exista pace cu Rusia „cu orice preţ”, relatează France Presse, preluată de agerpres.ro.

„Vreau să fiu foarte clar, Rusia trebuie să se retragă din fiecare metru pătrat al teritoriului ucrainean. Nu poate exista vreo neînţelegere cu privire la semnificaţia cuvântului retragere”, a afirmat Kuleba, adresându-se online unui forum de discuţii asupra „păcii în Ucraina” sub auspiciile SUA.

„În acest război, noi apărăm lumea democratică în ansamblul său”, a adăugat el. „Nicio altă ţară nu vrea mai mult pacea decât Ucraina. Dar pacea cu orice preţ este o iluzie”, a subliniat Kuleba.

Kuleba a fost prezent în locul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Acesta trebuia să participe la acest forum organizat în marja Summitului pentru democraţie, dar şi-a cerut scuze şi a fost înlocuit de ministrul său de externe.

China a prezentat recent propuneri pentru a se pune capăt războiului în Ucraina, primite cu răceală de Occident, care insistă asupra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.

Gazdă a reuniunii în format de videoconferinţă, secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat împotriva unei „capcane cinice” pe care o întind unele iniţiative de pace, fără a le numi.

„Cred că trebuie să ne ferim de ceea ce ar putea părea la suprafaţă ca o liniştire, dar care s-ar putea dovedi de fapt o capcană cinică”, a afirmat Blinken, menţionând ca exemplu o eventuală încetare a focului care nu ar face decât „să îngheţe conflictul” şi să permită Rusiei „să-şi consolideze câştigurile şi să se regrupeze”.

La rândul său, ministrul francez de externe Catherine Colonna a insistat asupra faptului că „justiţia trebuie să prevaleze” şi a subliniat în acest sens că mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin reprezintă „un pas major” în lupta împotriva impunităţii. Ea a invitat de asemenea ţările europene să-şi respecte obligaţiile în acest cadru şi să-l predea pe preşedintele rus CPI dacă acesta va pune piciorul pe teritoriul Uniunii Europene. Ungaria a declarat deja că ea nu-l va preda pe Vladimir Putin.

Curtea Penală Internațională a anunțat pe 17 martie învinuirea oficială a lui Vladimr Putin pentru crime de război, prin emiterea unui mandat de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru oficialul rus Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul pentru drepturile copilului din Rusia, acuzațiile principalele fiind pentru presupusul plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia. Trupele militare ruse din Ucraina se confruntă cu noi acuzații de CRIME DE RĂZBOI, în timp ce anchetatorii independenți pentru drepturile omului numiți de ONU au dat publicității noul raport al anchetei ce se desfășoară de la invadarea din 24 februarie 2022. Raportul comisiei de anchetă a fost prezentat Consiliului pentru Drepturile Omului de la Geneva.