MENIU

Transnistria şi-a plasat unităţile de apărare antiaeriană în stare de lupta.Cauza? Un avion românesc

Tiraspolul şi-a plasat unităţile de apărare antiaeriană în stare de luptă, la ordinul liderului separatist transnistrean Evgheni Şevciuk, a indicat miercuri serviciul de presă al aşa-numitului Minister al Apărării transnistrean.

"Ca urmare a încălcărilor continue ale spaţiului aerian al Republicii Moldoveneşti Nistrene (RMN) de către un aparat de zbor al unui stat străin şi în scopul opririi zborurilor neautorizate, unităţile antiaeriene ale RMN au fost plasate în stare completă de lupta şi pe poziţii de tragere pentru consolidarea măsurilor şi mijloacelor de apărare", subliniază serviciul de presă al ministerului menţionat, citat de Novostipmr şi Interfax.ru în paginile lor electronice, scrie Ziare.com.

Tiraspolul susţine că a luat această decizie în urmă unor presupuse zboruri neautorizate în perioada 4-27 aprilie în spaţiul aerian al Transnistriei, care ar fi fost efectuate de un avion de tip Diamond DA-42 Twin Star, înmatriculat în România, după cum scriu respectivele agenţii de presă.

Într-o reuniune prezidată de Evgheni Şevciuk, Oleg Beliakov, copreşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC) din partea Tiraspolului, a spus că aceste zboruri au fost efectuate la iniţiativa Chişinăului şi au avut că punct de pornire oraşul Iaşi. În cursul acestor zboruri a fost realizată o fotografiere aeriană a teritoriului transnistrean, inclusiv a obiectivelor militare, conform Interfax.

"Avionul a zburat la o altitudine suficient de joasă deasupra oraşelor Rabnita, Dubăsari, Grigoriopol şi raionul Slobozia. Putem presupune că fotografierea aeriană, care a avut loc în zona de securitate, a avut un dublu scop: atât civil, cât şi militar", a adăugat Beliakov.

Partea transnistreană a iniţiat convocarea unei reuniuni de urgenţă a CUC, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii între părţi, a mai spus Beliakov. "În cele din urmă (...) Moldova a continuat în mod unilateral să efectueze zboruri neautorizate în spaţiul aerian al zonei de securitate, inclusiv deasupra Transnistriei", i-a raportat Beliakov lui Şevciuk, potrivit Interfax.

CUC reprezintă un organism trilateral de menţinere a păcii şi o structura de comandament militar comună formată din reprezentanţi ai Republicii Moldova, Transnistriei şi Rusiei.

Agenţia Novostipmr a relatat încă din 20 aprilie despre un presupus avion aparţinând României care ar fi intrat în spaţiul aerian al regiunii separatiste Transnistria pentru cartografiere aeriană.

Potrivit sursei citate, "Ministerul de Externe" de la Tiraspol a trimis o scrisoare ambasadorului român la Chişinău, Marius Lazurca (la final de mandat), în legătură cu presupuse fapte de încălcare a spaţiului aerian al Transnistriei de către un aparat de zbor aparţinând României. Ulterior, portalul rusesc Regnum a indicat că Tiraspolul a pus în tema Moscova în legătură cu această chestiune.

Mai multe articole despre:
România Transnistria Tiraspol avion românesc