MENIU

Serghei Lavrov compară NATO cu Germania nazistă, dar uită de pactul dintre Stalin ș Hitler

Serghei Lavrov și Vladimir Putin

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a comparat miercuri extinderea NATO către Est cu dorinţa lui Adolf Hitler de a ocupa noi teritorii în estul Europei. 

"În esenţă, expansiunea nesăbuită a NATO reflectă aceleaşi intenţii care au stat la baza politicii lui Hitler \"Drang nach Osten\" (\"Marşul spre Est)", a declarat Lavrov în cadrul celei de-a 11-a reuniuni internaţionale a înalţilor oficiali din sfera securităţii, organizată de Consiliul de Securitate rus, relatează Agerpres.

 

Lavrov a acuzat, de asemenea, SUA şi aliaţii lor că au transformat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) "într-o structură marginală" în domeniul securităţii europene şi că au intrat "de mult timp pe un făgaş de provocare prin extinderea NATO spre Est".

 

Acest lucru, a subliniat el, "este contrar promisiunilor politice făcute liderilor sovietici de a nu extinde alianţa niciun centimetru şi, de asemenea, contrar angajamentelor asumate la cel mai înalt nivel de a nu-şi consolida propria securitate în detrimentul securităţii celorlalţi".

 

Potrivit lui Lavrov, Occidentul şi-a dezvăluit "adevăratele intenţii în decembrie 2021, când a respins propunerile Rusiei de a i se da garanţii de securitate obligatorii din punct de vedere juridic", în sensul ca Alianţa Atlantică să se retragă din ţările care au aderat la NATO începând din 1997.

 

Ministrul de externe rus a reiterat că aliaţii NATO sunt "de fapt şi de drept implicaţi direct în conflict de partea Kievului", atenţionând că "o astfel de linie iresponsabilă creşte semnificativ ameninţarea unei ciocniri militare directe între puterile nucleare".

Serghei Lavrov a menţionat că Rusia trimite semnale capitalelor occidentale despre inadmisibilitatea unui astfel de scenariu, "dar aceste semnale sunt ignorate sau denaturate în scopuri propagandistice".

Mai multe articole despre:
serghei lavrov nato germania stalin