MENIU

Scutul de la Deveselu va deveni operațional până la sfârșitul anului

<p>Baza balistică de la Deveselu, din Rom&acirc;nia, găzduiește 24 de interceptori antirachetă de tip SM-3</p>

Scutul de la Deveselu nu este îndreptat împotriva Rusiei. Este mesajul ferm al Statelor Unite dupa ce Rusia a ameninţat că va lua măsuri dacă sistemul antirachetă va deveni operaţional. Un oficial al departamentului de Stat, Frank Rose, aflat în vizită la Bucureşti, a lăudat parteneriatul cu România şi a declarat că proiectul de la Deveselu se va încheia cu succes, până la sfârşitul anului curent.

De asemenea, oficialul american a reconfirmat angajamentul SUA pentru implementarea deplină a acestui proiect strategic în calendarul stabilit, subliniind că materializarea acestuia reprezintă "o contribuție importantă la securitatea României, a SUA și la cea euro-atlantică", informează Agerpres.

Frank Rose a mai precizat că, "prin operaționalizarea facilității antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, precum și prin cele patru nave tip Aegis, dislocate în Spania, va crește raza de acoperire și protecție în raport cu amenințările balistice provenind din afara spațiului euro-atlantic".

De asemenea, Rose a confirmat faptul că "finalizarea cu succes a negocierilor cu Iranul asupra dosarului nuclear nu influențează în niciun fel dezvoltarea apărării antirachetă, ținând cont că programul balistic iranian continuă să reprezinte un risc".

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declara, pe 14 iulie, că scutul antirachetă al SUA din Europa devine inutil, după acordul cu Iranul și solicita desființarea centrului de la Deveselu.

”Rusia speră că SUA vor abandona elementele scutului antirachetă în Europa”, declara, la acel moment, Lavrov, în contextul în care Iranul și Marile Puteri ajunseseră la un acord cu privire la programul nuclear. 

"Cu toții ne amintim că, în aprilie 2009, la Praga, presedintele Barack Obama afirma că dacă se rezolvă problema programului nuclear iranian, atunci sarcina creării segmentului european, al sistemului de apărare antirachetă, va dispărea", mai spunea Lavrov.

Încă de la anunțarea inițiativei de amplasare a elementelor scutului antirachetă, în estul Europei, SUA au susținut că acesta are scopul de a feri membrii NATO de un atac venind dinspre Iran. Rusia a solicitat, în permanență, garanții că scutul nu este îndreptat împotriva sa și a arătat că acesta constituie o amenințare la adresa securității sale, lansând periodic atacuri la adresa sistemului antirachetă.

La 3 mai 2011, președintele României de atunci, Traian Băsescu, anunța public decizia CSAT privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în județul Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 13 septembrie 2011, ministrul Afacerilor Externe al României și secretarul de stat al SUA semnau, la Washington, acordul între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.

Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/ 2011, care a întrat in vigoare la 23 decembrie 2011.

La 28 octombrie 2013 au început lucrările principale de construcție la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, iar la 29 iulie 2014 a fost finalizat cadrul de implementare a Acordului (14 Aranjamente de Implementare/amendamente la Aranjamentele de Implementare).


 

 

 

Mai multe articole despre:
Rusia SUA parteneriat strategic scut Deveselu