MENIU

Rusia, despre Panama Papers: Oficiali din Administraţia SUA i-au prezentat, înainte, scuze lui Putin

Oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington i-au prezentat scuze preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, înaintea dezvăluirilor făcute în cadrul "Dosarelor Panama", anunţă Kremlinul, fără a oferi explicaţii despre iniţiativa americană, scrie Mediafax

"Oficiali americani i-au prezentat scuze preşedintelui Vladimir Putin înainte de publicarea aşa-numitor Dosare Panama", a declarat vineri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de site-ul agenţiei Tass.

Întrebat cine a oferit scuze şi pentru ce, Peskov a precizat: "Preşedintele nu a dezvăluit numele oficialilor americani care au prezentat scuze, astfel că nici eu nu am niciun drept să ofer detalii", a adăugat reprezentantul Kremlinului.

Vladimir Putin a declarat joi că unii oficiali occidentali îşi permit uneori să fie nepoliticoşi în declaraţiile publice. "Dar deja am primit scuze din partea unor oficiali din cadrul Adminsitraţiei SUA. Nu pentru că le-ar fi ruşine, ci pentru că sunt mai deştepţi decât cei care au făcut acest lucru", a spus liderul Rusiei, referindu-se la Scandalul Panama.

Publicaţia germană Süddeutsche Zeitung (SZ) a primit, în urmă cu mai mult de un an, de la o sursă secretă, documente interne aparţinând Mossack Fonseca, o firmă de avocatură specializată în operaţiuni financiare offshore. Printre personalităţile vizate de aceste dezvăluiri se numără apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

Vladimir Putin a respins acuzaţiile de corupţie asociate Scandalului Panama, afirmând că adversarii săi occidentali vor să destabilizeze Rusia. "Adversarii occidentali sunt îngrijoraţi în legătură cu unitatea şi solidaritatea naţiunii ruse, de aceea încearcă să ne destabilizeze, pentru a deveni mai obedienţi", a declarat Vladimir Putin. "Mi-au găsit cunoştinţele şi prietenii şi s-au legat de ceva", a adăugat liderul de la Kremlin.

Vladimir Putin este una din principalele ţinte ale scandalului "Dosarele Panama", deşi nu este implicat deloc în acest caz, reacţionase luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, avertizând că este vorba de o campanie contra Rusiei şi de un nou nivel al "putinofobiei". "Este evident că escrocheriile informaţionale au atins noi niveluri în cadrul putinofobiei, fiind practic imposibil să se vorbească de bine despre Rusia, despre activităţile Rusiei sau despre vreun succes al Rusiei. Se vorbeşte urât, se spun lucruri rele din abundenţă", a spus Dmitri Peskov.

Mai multe articole despre:
0 SUA Putin anunţ decizii scuze măsură