MENIU

Revoltă într-o închisoare din Ecuador: cel puțin 43 de morți. Peste 100 de deținuți au evadat - FOTO

Cel puţin 43 de deţinuţi au murit în timpul unor confruntări între bande rivale care au avut loc luni, într-o închisoare din Ecuador de unde alţi circa 100 de deţinuţi au reuşit să evadeze profitând de violenţe.

"43 de deţinuţi au murit, până la ora actuală", a anunţat biroul procurorului general pe contul său de Twitter, în timp ce ministrul de Interne ecuadorian Patricio Carillo a anunţat, în timpul unei conferinţe de presă, 41 de morţi.

"13 persoane au fost spitalizate, dintre care unele sunt grav rănite, este posibil ca numărul (de decese) să crească", a mai spus Carillo.

Foto: Profi Media

Aceste violenţe au avut loc în închisoarea Bellavista, în provincia Santo Domingo de los Taschilas, la circa 80 de kilometri în vest de capitala Quito.

Potrivit şefului poliţiei ecuadoriene, "atacatorii au acţionat cu mare cruzime", iar violenţele au fost urmate de o evadare în masă.

Chiar dacă autorităţile nu au precizat numărul total de evadaţi, ele au informat că 112 dintre ei au putut fi "recapturaţi", dar că 108 erau în continuare "daţi dispăruţi" luni după-amiaza, potrivit şefului poliţiei, generalul Fausto Salinas. "250 de poliţişti, 200 de militari şi întăriri suplimentare sunt pe drum", a detaliat generalul.

Foto: Profi Media

Cu o capacitate de 1.200 de locuri, la închisoarea Bellavista se aflau la ora evenimentelor 1.700 de deţinuţi.