Revenire surpriză? Plahotniuc ar putea ajunge la Chișinău cu 3 zile înainte de scrutinul crucial din 28 septembrie
Extradarea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc se apropie. Fostul lider care a dominat ani la rând scena politică și economică a Republicii Moldova ar putea fi adus în țară pe 25 septembrie, cu doar trei zile înainte de alegerile legislative cruciale din 28 septembrie. Plahotniuc, acuzat de implicare în frauda bancară de un miliard de dolari, urmează să fie extrădat din Grecia, unde a fost reținut în iulie.
Ministrul de interne de la Chişinău Daniella Misail-Nichitia a declarat că au fost rezervate bilete la avion pentru data de 25 septembrie. Șefa Internelor spune însă că data aducerii în ţară a lui Vladimir Plahotniuc este totuşi una „estimativă”.
Mai mult, oficialul de la Chișinău a negat că poliţia ar fi tergiversat intenţionat procesul de extrădare pentru a plasa evenimentul cât mai aproape de scrutin şi să-l transforme în subiect de campanie.
De cealaltă parte, Vladimir Plahotniuc neagă faptele care i se reproşează şi a spus autorităţilor elene că doreşte să fie extrădat în Republica Moldova, pentru a i se da ocazia să-şi apere cauza şi să-şi refacă imaginea în ţara lui.
Reamintim că afaceristul fugar urmează să fie extrădat în Republica Moldova, după ce Ministerul Justiției din Grecia a acceptat cererea autorităților de la Chișinău. Decizia a fost aprobată joi, 4 septembrie, și comunicată chiar de avocatul său, Lucian Rogac.
Vladimir Plahotniuc a fost reținut, împreună cu fostul deputat Constantin Țuțu, pe Aeroportul din Atena, pe 22 iulie. Acesta este învinuit în mai multe dosare penale, inclusiv pentru crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani.
La finele lunii august, Curtea de Apel din Atena a acceptat cererile autorităților moldovene privind extrădarea lui Plahotniuc.