MENIU

Reacție furioasă a Kremlinului după interzicerea lui Rogozin în R. Moldova

Kremlinul consideră absolut inacceptabilă decizia Chişinăului de a-l declara pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin drept persona non grata în Republica Moldova, a afirmat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţia de presă TASS, citată de Agerpres.

"Situaţia cu Rogozin este absolut inacceptabilă", a spus Dmitri Peskov, comentând decizia autorităţilor moldovene.

Anterior, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, a fost convocat la Ministerul de Externe rus, unde ministrul adjunct de externe Grigori Karasin i-a înmânat o notă de protest în legătură cu decizia Chişinăului de a-l declara pe Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova.

"Toate acestea suscită o indignare legitimă şi vor primi un răspuns corespunzător. Suntem obligaţi să atragem atenţia că astfel de acţiuni periculoase ar putea avea un efect destabilizator major asupra situaţiei din regiune şi a Europei pe ansamblu. Este un lucru deosebit de actual în contextul în care continuă tentativele unor politicieni moldoveni de a tensiona în mod artificial situată legată de reglementarea transnistreană", se menţionează în nota de protest adresată ambasadorului moldovean.

Într-o declaraţie pentru TASS, Karasin a declarat că această decizie a Chişinăului este nefondată şi emoţională.

"Suntem foarte dezamăgiţi că toate eforturile noastre din ultimii ani, care au fost orientate spre intensificarea relaţiilor bilaterale cu Republica Moldova, sunt umbrite de astfel de decizii total nefondate, emoţionale şi provocatoare, ce vizează în principal năruirea întregii cooperări bilaterale", a afirmat înaltul diplomat rus.

"Se poate vorbi îndelung despre motivaţie, de unele momente individuale, dar toate acestea provoacă un sentiment de mare îngrijorare pentru situaţia nu numai din relaţiile bilaterale, ci şi pentru securitatea regională şi europeană", a spus Grigori Karasin.

Guvernul de la Chişinău a adoptat în şedinţa de miercuri o decizie prin care îl declară pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova. Acestuia îi va fi interzisă intrarea şi tranzitarea teritoriului republicii, relatează Radio Chişinău.

Argumentând această decizie, ministrul de externe moldovean Andrei Galbur a declarat că Rogozin a făcut o serie întreagă de comentarii şi declaraţii cu caracter denigrator şi ofensator la adresa Republicii Moldova şi a poporului său.

La rândul său, premierul Pavel Filip a menţionat că Republica Moldova îşi doreşte să fie tratată cu respect de toate ţările.

Mai multe articole despre:
Republica Moldova Kremlin Dmitri Rogozin