MENIU

Război în Ucraina, ziua 1443. Negocieri „productive”, dar fără un armistițiu: războiul din Ucraina continuă - LIVE TEXT

Negocieri „productive”, dar fără un armistițiu: războiul din Ucraina continuă/ Profimedia

Oficialii ucraineni au descris prima zi de negocieri a trilateralei Rusia-Ucraina-SUA ca fiind una „productivă”, însă nu au fost anunțate progrese privind principalele blocaje ale unui posibil armistițiu. Între timp, războiul a ajuns în ziua 1.443.

La scurt timp după începerea negocierilor în Emiratele Arabe Unite, Moscova a insistat din nou asupra faptului că Ucraina trebuie să se supună cerinţelor sale, întărind îndoielile cu privire la şansele de succes ale eforturilor diplomatice depuse de luni de zile sub impulsul preşedintelui american, Donald Trump.

„Atât timp cât regimul de la Kiev nu va lua decizia corespunzătoare, operaţiunea militară specială va continua”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, folosind eufemismul utilizat în Rusia pentru a descrie invazia Ucrainei.

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ucrainene, Heorhii Tykhyi, a subliniat la rândul său că ţara sa aşteaptă în primul rând ca aceste întâlniri să „afle ce vor cu adevărat ruşii şi americanii”, precizând că acestea vizează „chestiuni militare şi politico-militare”.

„Munca a fost substanţială şi productivă, axată pe măsuri concrete şi soluţii practice”, a declarat negociatorul şef ucrainean, Rustem Umerov, după încheierea primei zile de discuţii, care vor fi reluate joi.

În mesajul său de seară, preşedintele ucrainean, VolodImIr ZelenskI, a declarat că se aşteaptă la un nou schimb de prizonieri cu Rusia „în viitorul apropiat”.