MENIU

Război în Ucraina, ziua 1257. Rusia și China îl sfidează pe Trump. Exerciții comune în Marea Japoniei, la câteva zile după ce liderul american a anunțat mutarea unor submarine nucleare - LIVE TEXT

Liderul de la Kiev a semnat o cotroversată lege privind parchetul anticorupție

În paralel cu efortul de război și problemele dificile cu care se confruntă, Ucraina este zguduită de un imens scandal de corupție. Presa sugerează că însuși președintele Volodimir Zelenski ar fi încercat să mascheze amploarea anchetei procurorilor anticorupție.

UPDATE 20:30 - Un consilier de top al lui Trump acuză India că susține războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina

Un consilier de rang înalt al președintelui SUA, Donald Trump, a acuzat duminică India de finanțarea efectivă a războiului Rusiei în Ucraina prin achiziționarea de petrol de la Moscova, după ce liderul american și-a intensificat presiunile asupra autorităților indiene pentru a înceta să mai cumpere petrol rusesc, relatează Reuters.

UPDATE 18:05 - De Ziua Forțelor aeriene, Volodimir Zelenski numește un nou comandant al acestora

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit duminică pe Anatoli Krivonojko în funcția de comandant al Forțelor aeriene ale Ucrainei, chiar de ziua acestui corp de armată, relatează EFE.

UPDATE 16:00 - Rusia şi China îl sfidează pe Trump și fac exerciţii comune antisubmarin şi de artilerie în Marea Japoniei 

Flotele rusă şi chineză desfăşoară exerciţii de artilerie şi antisubmarin în Marea Japoniei, în cadrul unor exerciţii comune programate, a anunţat duminică Flota rusă a Pacificului, informează Reuters.

Exerciţiile au loc la două zile după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat repoziţionarea a două submarine nucleare în „regiunile corespunzătoare”, ca răspuns la declaraţiile fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev.

UPDATE 12:10 - Rusia a atacat cu rachete Mîkolaiv, oraş din sudul Ucrainei. Şapte persoane au fost rănite

Un atac cu rachete ruseşti asupra oraşului Mîkolaiv, din sudul Ucrainei, a rănit cel puţin şapte persoane şi a distrus sau avariat zeci de case şi clădiri civile, a anunţat duminică guvernatorul regional, relatează Reuters.

Doi dintre răniţi au fost spitalizaţi în urma atacului, care a avut loc sâmbătă seara, a declarat guvernatorul Vitali Kim pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

UPDATE 9:40 - Explozie și fum au fost semnalate în apropierea centralei nucleare din Zaporizhzhia, ocupată de Rusia

O explozie și fum au fost observate sâmbătă de echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară din Zaporizhzhia, Ucraina, provenind dintr-o instalație auxiliară din apropiere, despre care centrala a raportat că a fost  atacată, potrivit Kiev Independent.

Centrala nucleară este cea mai mare instalație nucleară din Europa și una dintre cele mai mari 10 din lume, se află sub ocupație rusă din martie 2022.

UPDATE 7:00 - Autorităţile germane au efectuat o percheziţie la domiciliul din Bavaria al lui Rostislav Şurma, fostul adjunct al şefului Biroului preşedintelui Volodimir Zelenski, au confirmat autorităţile ucrainene şi germane, relatează Politico, citată de News.ro.

Potrivit publicației germane Der Spiegel, percheziţia a avut locla cererea Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU), agenţia publică ce investighează corupţia în Ucraina şi care pregăteşte dosarele pentru urmărirea penală.

Potrivit Ukrainska Pravda, percheziţia solicitată de NABU la domiciliul lui Şurma l-a înfuriat pe Zelenski, din cauza „amplorii internaţionale” pe care o luau anchetele. Publicaţia susţine că acesta a fost un factor major în decizia lui Zelenski de a semna luna trecută legea controversată care plasa agenţia anticorupţie sub controlul executivului.

Mai multe articole despre:
razboi ucraina putin zelenski