MENIU

Preşedintele Parlamentului European vizitează România săptămâna viitoare. La ce eveniment important va participa Roberta Metsola

Roberta Metsola, președintele PE / Profimedia

Preşedintele Parlamentului European Roberta Metsola se va afla în vizită în România la începutul săptămânii viitoare.

În cursul zilei de marți, 20 decembrie, Metsola va avea o întâlnire cu tinerii, în cadrul evenimentului "Împreună suntem Europa" organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, relatează Agerpres. 

Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.

Dezbaterea va fi găzduită de Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

"Evenimentul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a-şi schimba opiniile", a transmis universitatea.

Înscrierile de participare la dialog sunt deschise până pe 18 decembrie.

Tinerii interesaţi de participarea la eveniment sunt rugaţi să acceseze https://impreuna-in.eu/ro/event/impreuna-suntem-europa-2022-12-20-1139/register şi să completeze, ulterior înscrierii, formularul pe care îl vor primi pe mail.