MENIU

O reţea de infractori francezi a fost anihilată în Spania

Poliţia spaniolă a arestat 8 persoane, între care mai mulţi francezi, care făceau parte dintr-o reţea de infractori stabilită în Costa del Sol, în sudul Spaniei.

Majoritatea celor reţinuţi sunt recidivişti, cu ani mulţi de închisoare la activ. Organizaţia criminală se ocupa de trafic de arme, răpiri de persoane, tâlhării, asasinate, trafic de droguri şi furturi de maşini, spun poliţiştii. Agenţii au percheziţionat mai multe domicilii, de unde au confiscat arme, bijuterii şi droguri. În locuinţele membrilor reţelei au mai fost găsite şi mai multe vehicule de lux furate.