MENIU

Noul erou al Ucrainei care face ravagii printre soldații ruși în războiul pornit de Putin: Căpitanul HIMARS - VIDEO 

Noul erou al Ucrainei care face ravagii printre soldații ruși în războiul pornit de Putin: Căpitanul HIMARS

Ucraina are un nou erou care îi amenință pe soldaţii ruşi: Căpitanul HIMARS, după „Fantoma din Kiev”. Un clip promovat de Ucraina cu „căpitanul HIMARS” a devenit viral după atacul sângeros cu rachete asupra unei școli din Donețk unde se adăposteau soldații ruși.

Un clip a devenit viral pe rețelele sociale imediat după atacul cu rachete de la Makiivka și îl înfățișează pe autotintitulatul căpitan HIMARS. În prima zi din 2023, Ucraina a lovit o bază Makiivka din regiunea Doneţk, o școală în care se adăposteau soldați ruși. Astfel, 400 de persoane au fost ucise și 300 de soldaţi ruşi recent mobilizaţi au fost răniți, a anunțat  Centrul de comunicare strategică al forţelor armate ucrainene.

În videoclipul denumit Căpitanul HIMARS, un soldat stă aproape de o baterie de rachete HIMARS în timp ce trage şi le propune soldaţilor ruşi care vor să se întoarcă acasă în viaţă să îi trimită coordonatele vehiculelor militare ruseşti, ale depozitelor de arme şi ale posturilor de comandă.

"Dacă mi le spuneți, nu voi viza bazele soldaţilor, voi distruge doar artileria, armele şi combustibilul. Atunci nimeni nu vă va trimite în ofensivă. Îţi vei salva propria viaţă şi vieţile prietenilor tăi", declară soldatul, mascat și acoperit de praful de la de rachete.

În urmă cu o zi, Ministerul rus al Apărării a confirmat că există decese, dar numărul morţilor ruşi anunțat a fost de 89. Este pentru prima dată când ministerul rus recunoaște oficial moartea unui număr atat de mare într-un singur atac al Ucrainei, de la începutul războiului, la 24 februarie.

Primul erou din războiul din Ucraina a fost pilotului denumit "Fantoma din Kiev" după ce a doborât zeci de avioane rusești, după ce au început atacurile rusești. Eroismul pilotului în vârstă de 29 de ani a ajuns legendar când guvernul ucrainean a făcut public că în chiar prima zi de război a doborât șase avioane ale rușilor. "Oamenii îl numesc . Și pe bună dreptate - acest as al UAF (Forțele Aeriene Ucrainene) domină cerurile capitalei și țării noastre și a devenit deja un coșmar pentru aeronavele rusești invadatoare", spunea atunci guvernul de la Kiev.  

Maiorul Stepan Tarabalka a eliminat peste 40 de avioane ale rușilor până în data de 13 martie când a fost doborât în urma unui atac al rușilor. Lui Tarabalka i-a fost acordată post-mortem cea mai importantă medalie a Ucrainei pentru vitejie în luptă, Ordinul Steaua de Aur, cu titlul de Erou al Ucrainei.