MENIU

Norica Nicolai, după sancționarea Ungariei de către Parlamentul European: O greșeală, dublu standard

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai este de părere că decizia luată în Parlamentul European de iniţiere a procedurii pentru sancţionarea Ungariei reprezintă o greşeală şi un dublu standard în evaluarea statului de drept.

”După părerea mea, din punct de vedere politic este o greşeală, pentru că au fost o serie de probleme cu care a fost confruntată Ungaria şi o serie de observaţii pe care le-a făcut Comisia Europeană s-au realizat. Mi se pare absolut nefericit aleasă această soluţie şi în special faptul că este a doua ţară din estul Europei care se confruntă cu astfel de poziţii", a declarat Norica Nicolai, pentru mediafax.ro.

Totodată, europarlamentarul a precizat că din Parlamentul European reprezintă şi un ”dublu standard".

”Această decizie, după părerea mea, reprezintă un dublu standard în evaluarea statului de drept între statele membre. Probleme cu privire la justiţie s-au întâmplat şi în Slovacia şi nimeni nu a avut vreo observaţie cu privire la această chestiune. Cu o situaţie de derapaj se confruntă şi Italia şi nimeni nu are nicio observaţie cu privire la această chestiune", a mai spus Nicolai.

Parlamentul UE a votat pentru activarea ”opțiunii nucleare” împotriva Ungariei. Ce urmează

Parlamentul European a votat miercuri un raport care critică situația statului de drept în Ungaria lui Viktor Orban și cere activarea articolului 7 al Tratatului, care poate duce la pierderea dreptului de vot în Consiliul European. O astfel de măsură este doar un semnal însă, în condițiile în care activarea așa-numitei ”opțiuni nucleare” necesită și un vot unanim - și astfel, imposibil - în Consiliu.

448 de europarlamentari, inclusiv aliați de centru-dreapta ai lui Orban, au votat PENTRU, 197 contra şi 48 s-au abținut.

Activarea articolului 7, cunoscut sub numele de ”opțiunea nucleară” necesită însă și votul unanim al Consiliului European.

Mai multe articole despre:
Ungaria parlamentul european