MENIU

Ministru de Externe din UE, anunţ despre aderarea României la Schengen

România beneficiază de sprijin de la o altă ţară membră UE. Slovacia sprijină aderarea României la Spațiul Schengen pentru că îndeplinește toate criteriile, a declarat marți ministrul slovac al Afacerilor Externe și Europene, Miroslav Lajcak.

"Slovacia sprijină puternic aderarea României la Spațiul Schengen pentru că îndeplinește toate criteriile și nu există nicio justificare pentru a nu fi (n.r. — în Schengen)", a afirmat Lajcak, marți, într-o conferință de presă comună cu omologul său român, Lazăr Comănescu.

Ministrul slovac a apreciat relațiile bilaterale ca fiind excelente, afirmând că cele două țări împărtășesc aceleași valori în UE și NATO, scrie Agerpres.

El a amintit de sprijinul armatei române acordat țării sale în lupta împotriva fascismului la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Datorită politicii duse de guvernele din România, minoritatea slovacă a putut să își mențină identitatea culturală și a putut să își aducă o contribuție importantă la dezvoltarea societății românești", a adăugat Lajcak, care a participat la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

El a subliniat că Slovacia va împărtăși din experiența sa în perspectiva preluării de către România a primului său mandat la Președinția Consiliului UE, în semestrul I din 2019.