MENIU

Lui Vladimir Putin i s-ar fi făcut rău după dezvăluirile despre averea sa. Piaţa Roşie, evacuată

Accesul în Piaţa Roşie a fost blocat complet marţi seara, după ce preşedintelui rus Vladimir Putin i s-ar fi făcut rău.

Mai multe site-uri au avansat ipoteza că liderul rus ar fi suferit un atac de cord, după ce BBC a difuzat documentarul intitulat "Averea secretă a lui Putin", în care preşedintelui i se aduc grave acuzaţii de corupţie, inclusiv de către reprezentanţi ai Trezoreriei SUA.

Potrivit agenţiei ucrainene Unian, citată de evz.ro, după ce Putin a început să se simtă rău, Poliţia a blocat complet accesul în Piaţa Roşie, iar persoanele aflate în zonă au fost escortate în afara sa. La toate punctele de acces în piaţă au fost amplasate garduri metalice, lângă care au fost postate patrule ale poliţiei, iar pietonii au fost îndrumaţi să caute rute ocolitoare.

Un angajat al poliţiei moscovite a explicat că restricţiile au fost impuse din "motive tehnice", fără a face mai multe precizări.

Totuşi, martorii oculari susţin că cel puţin o ambulanţă a fost văzută între clădirea GUM (Glavnîi Universalinîi Magazin/Magazinul Universal Central) şi catedrala Vasili Blajennîi (Fericitul Vasile).

De asemenea, analistul politic rus Gleb Pavlovski a confirmat blocarea Pieţei Roşii marţi seara şi prezenţa unei maşini a salvării.

"Un şofer de taxi m-a informat că Piaţa Roşie este închisă şi că o maşină a salvării a venit la Mausoleu (Kremlin). Una albastră, lungă cât un tramvai", a scris el pe contul său de Facebook, abţinându-se, totuşi, de la orice fel de speculaţii referitoare la identitatea "pacientului" pentru care a fost chemată salvarea.

Incindentul nu a fost comentat în niciun fel de autorităţile ruse.

În schimb, Kremlinul a catalogat drept "pură calomnie" acuzațiile de corupție formulate de Trezoreria americană la adresa președintelui rus Vladimir Putin, cerând Washingtonului să prezinte "dovezi concrete" în sprijinul afirmațiilor sale.

"Aceasta nu este decât pură invenție și defăimare, fără nicio legătură cu realitatea. Suntem familiarizați cu acest gen de trucuri jurnalistice legate de incompetență, căutare de senzațional sau înscenare", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Agerpres.

"Totul nu ar fi fost decât un nou exemplu de jurnalism iresponsabil tipic dacă nu ar fi existat comentariile oficiale ale Trezoreriei americane. (...) Formularea unor astfel de acuzații de către o instituție precum Trezoreria americană fără a furniza dovezi concrete aruncă o umbră asupra acestei instituții", a completat Peskov.