MENIU

Kremlinul a făcut anunţul-bombă: Putin şi Trump, întâlnire istorică

O întâlnire ''lungă'' şi de ''substanţă'' între preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump ar putea avea loc în perioada summitului G20, programat între 30 noiembrie şi 1 decembrie în Argentina, a anunţat, vineri, Kremlinul.

Un oficial a preşedinţiei ruse a subliniat faptul că aspectele legate de desfăşurarea întâlniri mai trebuie încă puse la punct cu Washingtonul, potrvit RIA Novosti, citată de AFP şi Agerpres.

Totodată, întâlnirea dintre Putin şi Trump, anunţată pentru 11 noiembrie la Paris, cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, va fi una scurtă, a indicat acelaşi consilier al Kremlinului.

Deocamdată, Casa Albă nu a făcut nicio declaraţie cu privire la posibilele întâlniri între Putin şi Trump.

Cei doi lideri nu s-au mai întâlnit faţă în faţă de la ultimul lor summit din iulie, la Helsinki, o întrevedere ce a provocat indignare în SUA, întrucât s-a considerat că preşedintele american a fost prea conciliant cu omologul său rus.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt în prezent la cel mai scăzut nivel de la încheierea Războiului Rece, noteată AFP.

Mai multe articole despre:
null