Kremlinul a anunțat că o posibilă întâlnire între Trump și Putin „este clar pe radar”
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, întrebat de jurnaliști despre comentariile lui Trump potrivit cărora ar putea lua în considerare o întâlnire cu Putin în timpul deplasării sale din Arabia Saudită, din luna mai, a declarat că liderul de la Kremlin nu are nicio călătorie programată acolo, dar că „o astfel de întâlnire este clar pe radar”.
„Și, din multe puncte de vedere, considerăm că este cu siguranță necesară”, a spus Peskov. „Trebuie pregătită în mod adecvat, iar acest lucru necesită eforturi la diferite niveluri de expertiză”, inclusiv contacte continue între Moscova și Washington, a adăugat el.
„Este necesară continuarea contactelor între Moscova și Washington, care au fost inițiate și sunt în derulare”, a mai declarat Peskov.
„Dar până în prezent nu există detalii concrete în acest sens”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Trump va merge în Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite la sfârșitul acestei luni pentru a participa la un summit cu liderii din Golf, a scris anterior publicația americană Axios.
Putin nu s-a mai întâlnit cu niciun președinte american în funcție de la summitul de la Geneva din iunie 2021, când s-a văzut cu predecesorul lui Trump, Joe Biden.