Hakerii au blocat activitatea, mai bine de cinci ore, pe un mare aeroport european
Un atac contra sistemului informatic al companiei aeriene poloneze LOT a blocat duminică pe aeroportul Chopin din Varșovia, mai mult de cinci ore, 1.400 de pasageri, a anunțat compania la sfârșitul serii.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 16.00 (15.00 GMT). Sistemul informatic vizat gestionează planurile de zbor ale companiei, în absența cărora nu este posibilă nicio decolare. Problema a fost rezolvată spre ora 20.00 GMT, potrivit unui comunicat.
Mai multe zboruri interne și internaționale au fost anulate. Traficul aerian a fost reluat la sfârșitul serii, a afirmat purtătorul de cuvânt al companiei, Adrian Kubicki, la postul de televiziune TVN 24.
"Este vorba de un prim atac de acest tip (contra LOT). În trecut, au avut loc atacuri împotriva altor companii aeriene", a declarat el.
Serviciile poloneze de securitate, în special Agenția de securitate internă ABW și Centrul guvernamental de securitate, au fost mobilizate, potrivit TVN 24.
Mai multe articole despre:
null