MENIU

Furtună puternică în Italia! Panică în rândul turiștilor

Furtunile au făcut prăpăd pe coasta Adriatică a Italiei. Vântul puternic a devastat plajele pline cu turişti, iar multe oraşe au rămas fără curent din cauza copacilor căzuţi pe liniile electrice. Grindina şi inundaţiile au completat tabloul şi au făcut ca unii primari să decidă închiderea şcolilor. 

Turiştii veniţi la plajă au fugit îngroziţi după ce vântul a început să ia pe sus şezlongurile şi umbrelelel de plajă. În unele regiuni, rafalele au ajuns şi la 150 de kilometri pe oră şi au lăsaz dezastru în urma lor. 

În oraşe, pompierii au fost chemaţi de oameni care s-au trezit cu apa în case şi subsoluri, iar copacii căzuţi au zdrobit maşinile pe străzi. 

Multe acoperişuri au fost şi ele luate de vânt. 

Tot din cauza copacilor, multe trenuri au avut întârziere. În oraşul Ancona, primarul a decis închiderea şcolilor. Meteorologii au anunţat că vremea extremă va continua şi că sunt aşteptate fenomene intense, sub formă de ploi şi furtuni. Şi Ministerul de Externe de la Bucureşti a emis o atenţionare de călătorie pentru centrul şi nordul Italiei, iar românii aflaţi în dificultate au fost sfătuiţi să ceară asistenţă din partea ambasadei de la Roma. 

Mai multe articole despre:
Italia turişti plajă