Erori grave în dosarele Epstein: imagini nud și date personale ale victimelor au ajuns în spațiul public
Publicarea miilor de pagini din dosarul Epstein a consemnat un val de erori flagrante, cu potențiale efecte negative asupra victimelor. O analiză realizată de Associated Press și alte organizații de știri arată că numeroase fotografii cu persoane nud, datele personale ale acestora și chiar conturi bancare au fost publicate fără a fi anonimizate.
Un exemplu este fotografia unei minore, surprinsă în perioada în care fusese angajată să îi ofere masaje cu tentă sexuală controversatului miliardar, imagine care apare neblurată într-un dosar al presupuselor victime.
De asemenea, rapoarte ale poliției cu numele mai multor victime ale lui Epstein – inclusiv unele care nu au fost niciodată identificate public – au fost publicate fără a ascunde date sensibile.
Tot AP semnalează că un selfie făcut de o femeie goală într-o baie și un altul cu o femeie topless au rămas pe site-ul Departamentului de Justiție, cu fețele complet vizibile, până miercuri seara.
În plus, unii acuzatori și avocații lor au cerut Departamentului de Justiție să închidă site-ul unde au fost publicate datele din dosarul‑mamut și să numească un observator independent care să verifice din nou anonimizarea informațiilor, pentru a nu provoca prejudicii „permanente și ireparabile” unor femei.