Donald Trump s-a răzbunat pe Universitatea Harvard pentru că nu l-a primit pe Barron?! Ce spune Prima Doamnă Melania
Decizia președintelui american Donald Trump de a stopa programele pentru studenți străin ale Universității Harvard ar fi fost o răzbunare personală, susține o teorie intens vehiculată pe rețele de socializare. Mai precis, liderul de la Casa Albă ar fi decis să sancționeze prestigioasa instituție de învățământ pentru că l-ar fi respins la înscriere pe fiul său Barron. Prima doamna Melania Trump a dezmințit însă speculația, calificând-o ca fiind complet falsă.
Un purtător de cuvânt al primei doamne Melania Trump a denunțat drept complet „complet falsă” speculația că soțul ei s-ar fi răzbunat pe Universitatea Harvard pentru că nu l-a acceptat ca student pe fiul lor, Barron, anunță Fox News.
„Barron nu a aplicat la Harvard și orice afirmație conform căreia el sau cineva în numele său a aplicat este complet falsă”, a transmis serviciul de comunicare al primei doamne.
Barron Trump tocmai și-a terminat primul an la Universitatea din New York.
Administrația Trump a cerut tuturor agențiilor federale să găsească modalități de a rezilia contractele cu Universitatea Harvard, pe fondul unui conflict privind programele pentru studenții străini.
Harvard a dat în judecată în instanța federală, cerând reactivarea subvențiilor federale de peste 3 miliarde de dolari care au fost înghețate la ordinul lui Trump.