MENIU

Dezvăluirile lui Edward Snowden pun în pericol vieţile militarilor SUA, avertizează congresmeni

<p>Fostul angajat NSA Edward Snowden </p>

Cele 1,7 milioane de documente secrete sustrase de fostul agent NSA Edward Snowden au potenţialul de a pune în pericol militarii americani staţionaţi în străinătate, avertizează membri ai Congresului Statelor Unite.

Departamentul american al Apărării a trimis unor influenţi membri ai Congresului un raport confidenţial despre efectele acţiunilor transfugului Edward Snowden, fost consultant al Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA).

"Raportul confirmă cele mai mari temeri - că actele de trădare comise de Snowden pun în pericol vieţile militarilor americani", a declarat Mike Rogers, preşedintele Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor. "Acţiunile lui Snowden probabil vor avea consecinţe letale pentru militarii noştri de pe teren", a adăugat Rogers.

"Chiar dacă domnul Snowden şi susţinătorii lui afirmă că apără drepturile civile, adevărul este că majoritatea documentelor furnizate de Snowden vizează operaţiuni esenţiale ale armatei, ale Forţelor navale, ale membrilor Forţelor navale, ale Forţelor aeriene. Snowden a furnizat informaţii preţioase adversarilor noştri, punând în pericol toţi americanii. Nu vă lăsaţi înşelaţi! Snowden nu este un patriot, nu are nicio scuză", a adăugat Rogers.

Mai multe articole despre:
NSA edward snowden dezvăluiri snowden militari sua