MENIU

Cotopaxi, unul dintre cei mai periculoși vulcani, a erupt din nou. Scenarii de coșmar - GALERIE FOTO + VIDEO

Unul dintre cei mai supravegheați și periculoși vulcani din lume, Cotopaxi, din centrul Ecuadorului, a aruncat în aer o coloană de gaze și cenușă la o înălțime de până la doi kilometri. Vulcanul se află la aproximativ 40 de kilometri de capitala ecuadoriană Quito.

„În ultimele 24 de ore, mai multe emisii de gaze și cenușă au fost observate la înălțimi cuprinse între 1.000 și 2.000 de metri deasupra nivelului craterului”, a transmis Institutul de Geofizică (IG) din Quito, citat de boursorama.com.

 

Din cauza activității eruptive, care durează din octombrie, autoritățile au primit rapoarte despre ploi de cenușă în mai multe sate de sub vulcan, care se ridică la aproape 5.900 de metri.

 

 

Centrul de consiliere pentru cenușă vulcanică (VAAC) din Washington, D.C., a avertizat asupra unor coloane de praf vulcanic care se ridică până la 1.700 de metri deasupra craterului.

 

Cotopaxi se află la aproximativ 40 de kilometri sud de capitala ecuadoriană Quito, de unde se pot vedea zăpezile veșnice de pe vârful impunătorului munte.

 

Principalul pericol al acestui vulcan este prezența lavei în apropierea craterului, care ar putea provoca o scurgere de materie incandescentă, amestecată cu cenușă și roci, dar ar putea provoca și topirea gheții care acoperă părțile laterale ale vulcanului și la formarea de avalanșe sau scurgeri gigantice, punând în pericol localitățile aflate chiar sub el, unde locuiesc aproximativ 300.000 de oameni.

 

Cotopaxi s-a reactivat în 2015, după 138 de ani de inactivitate. Situat pe Cercul de Foc al Pacificului, Ecuadorul, care are o suprafață egală cu jumătate din cea a Franței, are aproximativ 100 de vulcani, dintre care zece au o înălțime de peste 5.000 de metri.

 

Mai multe articole despre:
cotopaxi vulcan eruptie pericol