MENIU

Consultările SUA-Rusia de la Geneva. Discuțiile s-au încheiat, nimic nu s-a schimbat

Discuțiile s-au încheiat, nimic nu s-a schimbat. Foto/Profimedia

Discuțiie dintre SUA și Rusia, de al Geneva, cruciale, după opinia multor analiști politic, s-au terminat la fel cum au început. nicio parte nu a dat în spate de la nimic. Americanii spun, în continuare, că NATO este deschis oricui, iar rușii vor, în continuare, ca NATO să nu ajungă la granițele sale.

Adjuncta secretarului de stat american Wendy Sherman a declarat luni că SUA au reiterat, în cadrul consultărilor de luni cu Rusia privind arhitectura de securitate, avertismentele occidentale în privinţa unei eventuale invadări a Ucrainei, au fost ferme în respingerea propunerilor de securitate ale Rusiei care sunt inacceptabile şi au transmis cu claritate că nu vor permite nimănui să pună capăt politicii uşilor deschise a NATO, în timp ce vice-ministrul de externe rus Serghei Riabkov a descris aceste consultări drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de compromisuri şi a cerut Washingtonului să nu subestimeze riscul unei confruntări, relatează Agerpres.

Wendy Sherman a mai spus că SUA au avut discuţii sincere şi directe cu delegaţia rusă pe durata a aproape opt ore. Ea a precizat că a evocat împreună cu omologul său rus la Geneva eventuale limite reciproce pentru rachete şi manevre militare în Europa.

Washingtonul a avertizat Moscova că "politica porţilor deschise" a NATO va continua în pofida solicitărilor ruse, a spus ea în cadrul unei teleconferinţe cu jurnalişti. Ea a adăugat că i-a transmis lui Serghei Riabkov că SUA sunt dispuse să continue aceste convorbiri pe viitor.

Wendy Sherman a mai precizat că Rusia nu a dat niciun răspuns la cererea americană privind o "detensionare" a situaţiei la frontiera ucraineană cu prilejul consultărilor de luni de la Geneva.

Adjuncta secretarului american de stat le-a explicat jurnaliştilor că Moscova poate angaja această detensionare "trimiţând în cazărmi soldaţii" comasaţi la frontieră în aceste ultime săptămâni. Întrebată dacă omologul ei rus Serghei Riabkov a dat garanţii în acest sens, ea a răspuns: "Nu cred că ştim răspunsul la această întrebare".

Riabkov a descris discuţiile cu SUA privind arhitectura de securitate drept profesioniste, dar a estimat că este nevoie de un progres şi de compromisuri.

Rusia este mulţumită de \"\"seriozitatea\"\" cu care Statele Unite au primit luni solicitările Rusiei privind garanţiile de securitate, a spus Riabkov la conferinţa de presă ulterioară consultărilor cu SUA, el asigurând că Rusia \"\"nu are intenţia\"\" să atace Ucraina.

Moscova urmează să decidă asupra continuării discuţiilor cu SUA după întâlnirile prevăzute săptămâna aceasta cu NATO şi în cadrul OSCE, a precizat oficialul rus.

El a apreciat că există o bază pentru o înţelegere între Rusia şi SUA şi că \"\"situaţia nu este disperată\"\", dar a transmis Washingtonului să nu \"\"subestimeze\"\" riscul unei confruntări. Riabkov a confirmat că discuţiile de la Geneva nu au adus progrese în problema excluderii Ucrainei dintr-o eventuală nouă extindere a NATO, excludere cerută insistent de Moscova.

Moscova a dezvăluit pe 17 decembrie propunerile transmise Washingtonului, pe care le-a inclus în două proiecte de tratat, unul destinat SUA şi celălalt NATO. Rusia cere în principal excluderea oricărei noi extinderi a NATO, inclusiv către Ucraina, şi încetarea oricărei activităţi militare a acestei Alianţe şi a SUA în Europa de Est şi în spaţiul fost sovietic. 

Mai multe articole despre:
sua rusia geneva ucraina nato discutii