MENIU

Cel mai crunt atac terorist din 2016. Cel puţin 60 de militari au murit

Gruparea teroristă Al-Shabaab, afiliată reţelei Al-Qaida, a atacat, vineri, o bază militară a Uniunii Africane în Somalia, susţinând că a preluat controlul total asupra bazei şi ucigând peste 60 de militari kenyeni, informează BBC News online.

Militanţii Al-Shabaab au atacat, vineri, baza militară din El Ade, din sudul Somaliei, iar confruntările au durat câteva ore, a precizat un purtător de cuvânt al armatei kenyene, scrie Mediafax.ro.

Gruparea teroristă susţine că a preluat controlul asupra bazei, aflată la 550 de kilometri vest de Mogadishu, capitala Somaliei, după ce un atacator s-a detonat pentru a doborî porţile bazei, dar că deţine controlul şi asupra localităţii Ceel Cado din apropiere. Cel puţin 60 de militari kenyeni care făceau parte din forţele Uniunii Africane au murit, unii reuşind să scape.

Un localnic a declarat pentru BBC că a auzit o explozie puternică vineri dimineaţă, urmată de schimburi de focuri.

"Apoi, am văzut luptători Al-Shabaab în oraş. Şi am văzut şi militari kenyeni care părăseau baza", a precizat localnicul.

"Am numărat şi am adunat înăuntrul bazei corpurile a 61 de militari (kenyeni)", a declarat Abdiasis Abu Musab, purtătorul de cuvânt al operaţiunilor militare desfăşurate de Al-Shabaab pentru Reuters.

Mai multe articole despre:
null