MENIU

Canicula face ravagii în India: Peste 2.200 de persoane au murit

Canicula care durează de câteva săptămâni, în India, a provocat moartea a peste 2.200 de persoane, potrivit ultimelor informații acordate de autorități, informează AFP.

Furtunile și ploile răzlețe care au afectat, însă, duminică statele Andhra Pradesh și Telangana din sudul țării, precum și capitala New Delhi, cele mai lovite de caniculă, îi fac pe indieni să spere că valul de căldură va lua sfârșit. Momentul de respiro ar putea fi, însă, scurt fiindcă se anunță temperaturi de aproape 45 de grade Celsius în următoarele zile în cele mai afectate regiuni din sudul, vestul și nordul Indiei, conform acelorași surse.

"Numai în statul Andhra au murit 1.636 de persoane", a declarat AFP un înalt oficial, Tulsi Rani. Alte 541 au pierit în statul vecin, Telangana, din cauza caniculei.

Sute de persoane, îndeosebi din rândul celor mai sărace, mor anual în India ca urmare a valurilor de căldură. Anul 2015 se dovedește, însă, a fi al doilea cel mai ucigător an din istoria țării și al cincilea cel mai fatal pe ansamblul planetei, potrivit cifrelor furnizate de EM-DAT, bază de date internațională asupra catastrofelor naturale.

În 1998, 2.451 de persoane au murit în timpul celei mai ucigătoare canicule din istoria Indiei, potrivit datelor EM-DAT.

În India valul de căldură se instalează când temperatura maximă atinge 45 de grade Celsius sau când este mai mare cu 5 grade Celsius decât media anilor precedenți. Musonul, fenomen așteptat cu nerăbdare, ar urma să ajungă în câmpiile aride din nordul țării peste câteva săptămâni, încheie AFP.

 

 

Mai multe articole despre:
căldură India ploaie furtuna victime canicula