MENIU

Bomba sexy a propagandei de la Kremlin, noi declarații halucinante: Americanii vor veni în valuri în Rusia, vom avea de alege cine ne repară WC-urile

Margarita Simonian s-a remarcat deseori prin declarații insolite

Margarita Simonian, șefa postului Russia Today și una dintre cele mai insolite voci ale propagandei Kremlinului, a lansat o nouă serie de scenarii halucinate, în direct la televiziunea de stat. Într-un atac în care a combinat toate șabloanele negative despre Statele Unite, de la insinuările anti-LGBT și rasiste până la o presupusă criză de identitate, Simonian le-a spus compatrioților că americanii se vor înghesui să vină în Rusia.

„Atunci când un transgender thailandez cu un singur picior va ajunge la putere în Statele Unite, atunci când tot ce e acolo se va face praf în cel mai fantasmagoric, absurd și de neimaginat fel, ei toți vor veni în fugă la noi să rezolve criza noastră demografică, chiar dacă vor trebui să lucreze ca instalatori și să ne repare țevile, în același fel în care bieții noștri migranți albi au lucrat în trecut acolo ca instalatori, șoferi de taxi și ușieri," a afirmat Simonian într-o intervenție la Russia 1.

Fragmentul a fost postat pe rețelele de socializare de către jurnalista americană Julia Davis, care monitorizează presa rusă, ci predilecție emisiunile propagandiștilor Kremlinului.

"Felul în care noi ne-am străduit să ajungem în America în anii 1980 și 1990, era considerat cel mai mare vis și principalul țel în viață. Vom lua pe alese dintre ei, așa cum alegea America dintre noi, vă amintiți, am fost acolo prin acel program. Ei alegeau pe cine să primească.

Acesta este deștept și folositor, va face ceva util pentru noi, îl luăm. Acesta este de mâna a treia, are ceva defecte, du-te înapoi la președintele tău transgender să-ți pierzi mințile împreună cu el.

Așa o să fie! Și vom avea un \"Oraș Grădină\". Cu cât eliberăm mai multe teritorii, cu atât mai mulți oameni vor putea să trăiască cu noi în acest magnific \"Oraș Grădină\".” a prezis Simonian.

Șefa Russia Today este una dintre cele mai vocale și insolite reprezentante ale propagandei Kremlinului. Potrivit interpretării analiștilor occidentali, fiecare exponent al regimului Putin are un rol, cel al Margaritei Simonian și Vladimir Soloviov (realizatorul principalei emisiuni politice de la Russya 1) fiind de a lansa scenariile bazate pe mistificări grosiere, dar cu puternic impact emoțional și mobilizator, pentru păturile de jos ale populației.

Simonian a fost cea care a sugerat că asasinatele la comanda lui Putin ar fi reale, dar și cea care a exprimat opinii extrem de critice la adresa unor lideri miliari care, ulterior, au fost trecuți pe linie moartă de către liderul rus.

Propagandista sexy a lui Putin, mesaj sfidător după un an de război: Mai este puțin, fraților - VIDEO