MENIU

Belarus și Rusia, interzise pe piața internațională a lemnului. Dispar venituri anuale de miliarde de dolari

Sursa foto: Pixabay

Belarus și Rusia nu mai au dreptul de a exporta produse pentru prelucrarea lemnului.

Consiliul de Administrație Internațional al FSC (Organizația Internațională Responsabilă pentru Conformitatea cu Standardele în Managementul Pădurilor) a luat marți, 8 martie, decizia să suspende certificarea exporturilor de produse pentru prelucrarea lemnului și forestiere din Rusia și Belarus.

Motivul acestei hotărâri este agresiunea Rusiei și Belarusului împotriva Ucrainei, precum și represiunile împotriva lucrătorilor din această zonă din Belarus.

FSC precizează, într-un comunicat pe site-ul lor, că va continua să monitorizeze îndeaproape situația și este gata să ia măsuri suplimentare pentru a proteja integritatea sistemului său.

„Toate gândurile noastre sunt la Ucraina și oamenii săi și le împărtășim speranțele pentru o revenire la pace. Ne exprimăm, de asemenea, simpatia pentru acei oameni din Belarus și Rusia care nu doresc acest război. (...) Trebuie să acționăm împotriva agresiunii; în același timp, trebuie să ne îndeplinim misiunea de a proteja pădurile. Credem că oprirea oricărui comerț cu materiale certificate și controlate FSC și, în același timp, menținerea opțiunii de gestionare a pădurilor conform standardelor FSC, îndeplinește ambele nevoi”, afirmă directorul general FSC, Kim Carstensen.

Organizația amintită mai precizează că va permite deținătorilor de certificate de gestionare a pădurilor din Rusia opțiunea de a-și menține certificarea FSC de gestionare a pădurilor, dar fără permisiunea de a comercializa sau vinde lemn certificat FSC.

Mai multe articole despre:
belarus rusia lemn