MENIU

Avion de pasageri, deturnat spre Cipru. Atacatorul a fost arestat pe aeroportul Larnaca

Un avion de pasageri aparținând companiei EgyptAir a fost deturnat, marți dimineață, în Cipru. Aeronava a aterizat pe aeroportul din Larnaca și după câteva ore tensionate, în care marea majoritate a ostaticilor au fost eliberați, atacatorul a fost arestat.

UPDATE: Autoritățile cipriote au anunțat că atacatorul a fost arestat, iar criza a luat sfârșit.

UPDATE: În jur de cinci prsoane au ieșit din avion pe geamul cabinei. 

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe informează marți că, potrivit datelor oferite de autoritățile competente din Egipt și Cipru, niciun cetățean român nu se afla la bordul aeronavei EgyptAir, deturnată pe Aeroportul Internațional Larnaca.

"Imediat după semnalarea incidentului, misiunile diplomatice ale României la Cairo și Nicosia au întreprins demersurile legale pe lângă autoritățile competente din Egipt și Cipru în vederea obținerii de informații suplimentare cu privire la incident și verificarea existenței unor cetățeni români la bordul aeronavei", se arată în răspunsul MAE la o solicitare AGERPRES.

Sursa citată precizează că cele două misiuni diplomatice ale României mențin legătura cu autoritățile competente cipriote și egiptene, până la finalizarea acestui incident.

PDATE: O informație inițială potrivit căreia ostaticii ar fi fost eliberați a fost infirmată. La bordul avionului se mai află șapte oameni, inclusiv 3 pasageri. 

UPDATE: Bărbatul care a deturnat marţi un avion EgyptAir în Cipru ar putea să aibă motive personale, potrivit Cyprus Broadcasting Corporation (CYBC), relatează Reuters online.

Piratul aerului are o fostă soţie în Cipru, potrivit CYBC.

Martori au declarat că bărbatul a aruncat o scrisoare pe pista aeroportului din Larnaca - scrisă în arabă - şi a cerut ca aceasta să-i fie livrată fostei sale soţii, o cipriotă.

Potrivit Cyprus Mail, poliţia o escortează pe femeie la aeroport.

UPDATE: Potrivit televiziunii de stat cipriote, atacatorul ar fi un băbat de naţionalitate cipriotă, pe numele său  Ibrahim Samaha. Acesta ar avea 27 de ani şi ar fi cerut azil politic în Cipru.

UPDATE: În urma negocierilor cu atacatorul, 4 cetăţeni străini şi 7 membri ai echipajului au rămas ostatici, restul persoanelor fiind eliberate.

UPDATE: Ministerul Aviației Civile din Egipt a confirmat că zborul 181 al companiei EgyptAir, care efectua o cursă între Alexandria și Cairo, cu 81 de persoane la bord, a fost deturnat de un pasager care a susținut că are asupra lui o centură cu explozibili.

UPDATE: Autoritățile au reușit să ia legătura cu persoana care a deturnat avionul. Aceasta a cerut ca poliția și vehiculele de securitate să se retragă din jurul aeronavei, transmite Russia Today. Bărbatul este dispus să le permită femeilor și copiilor să coboare din avion.

Avionul decolase din Alexandria, Egipt, în jurul orei 8.00, cu 81 de pasageri la bord.

Aeronava se afla la aproximativ 100 de kilometri de Cipru, când pilotul a cerut să aterizeze de urgență pe aeroportul din Larnaca, menționand că este vorba despre o deturnare.

"Turnul de control de pe aeroporul Larnaca a fost informat la 8.30 dimineața că un avion A320 aparținând EgyptAir a fost deturnat. Avionul a aterizat la 8.50 am", a declarat o sursă din poliție potrivit televiziunii de stat cipriote.

Potrivit postului național de radio din Egipt, la bord se află un bărbat înarmat. Alte surse susțin că la bord s-ar afla o bombă.

Deocamdată, cei care au deturnat avionul nu au formulat nicio cerere și nu este clar dacă au legatură cu vreo grupare teroristă.

Mai multe articole despre:
Cipru avion deturnat