MENIU

Avertisment dur al Europol: ISIS poate comite noi atentate în UE

Avertisment dur al şefului Agenţiei europene a poliţiei, Europol. Organizaţia teroristă Statul Islamic sau simpatizanţi ai acesteia se pregătesc să comită noi atentate de amploare în Europa, în special în Franţa. Scopul teroriștilor este să omoare cât mai mulţi civili, avertizează Rob Wainwright. 

"Când ne-au întâlnit luna trecută la sediul Europol, experţii naţionali au fost de acord asupra unei analize referitoare la faptul că aşa-intitulata organizaţie Stat Islamic îşi doreşte să comită un noi atacuri în Europa. Desigur toate autorităţile naţionale depun în prezent eforturi pentru a preveni acest lucru", a spus directorul Europol, Rob Wainwright.

"Problema teroristă nu este naţională, ci este europeană şi globală. 208 dosare au fost deschise de către DGSI (n.r - Serviciul de informaţii interne al Franţei) după descoperirea filierei jihadiste irakiano - siriană", a spus Bernard Cazeneuve, ministrul de Interne al Franței. 

Anul trecut, în noiembrie, la Paris au avut loc cele mai grave atentate teroriste din Franţa. Nu mai puţin de 130 de persoane au fost ucise în mai multe atacuri revendicate ulterior de către Statul Islamic. Imediat după comiterea acestora, preşedinele Francois Hollande a anunţat că Franţa se alătură coaliţiei internaţionale care luptă împotriva Statului Islamic în Siria.