MENIU

Antony Blinken: „Nu căutăm un conflict cu Rusia, dar suntem pregătiţi pentru el”

NATO îşi va apăra toţi aliaţii şi întreg teritoriul împotriva unui atac rusesc, a declarat, vineri, secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, înainte de reuniunea miniştrilor de Externe ai Alianţei la Bruxelles, relatează Reuters.

„Alianţa noatră este o alianţă defensivă. Nu căutăm niciun conflict. Dar dacă un conflict va veni la noi, suntem pregătiţi pentru el şi vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a spus el reporterilor, condamnând în acelaşi timp atacurile ruseşti asupra civililor din Ucraina”, a precizat înaltul oficial al SUA.

„Şi peste noapte, am văzut, de asemenea, informaţii despre atacul asupra unei centrale nucleare. Acest lucru demonstrează doar imprudenţa acestui război, importanţa încheierii acestuia, precum şi importanţa ca Rusia să îşi retragă toate trupele şi să se angajeze cu bună-credinţă în eforturile diplomatice”, a subliniat Blinken.