MENIU

Alegerile au fost amânate pentru mijlocul anului 2017. Decizia luată de autorităţile venezuelene

<p>Alegerile au fost am&acirc;nate pentru mijlocul anului 2017. Decizia luată de autorităţile venezuelene</p>

Autoritatea electorală din Venezuela a anunţat amânarea alegerilor regionale, care ar urma să aibă loc la finalul primului semestru din anul 2017, în loc de luna decembrie a anului în curs, măsura stârnind nemulţumirea opoziţiei.

Mandatele celor 23 de guvernatori statali erau programate să se încheie în luna ianuarie 2017, astfel că se anticipa că alegerile regionale ar urma să aibă loc în luna decembrie.

Însă, şeful Autoriăţii Electorale din Venezuela, Tibisay Lucerna, considerat un apropiat al Guvernului de la Caracas, a declarat că alegerile vor avea loc anul următor, la finalul primului semestru, scrie Mediafax. 

Deşi Lucerna nu a oferit vreun motiv pentru amânarea alegerilor, surse guvernamentale au declarat că măsurile excepţionale sunt justificate din cauza "războiului economic" declanşat de Statele Unite împotriva Venezuelei şi de prăbuşirea preţului petrolului.