MENIU

ALEGERI SUEDIA. Stânga, favorita scrutinului. Extrema dreaptă îngrijorează

<p>Opoziţia de st&acirc;nga, condusă de către social-democraţi, este favorită &icirc;n alegerile legislative care se desfăşoară duminică &icirc;n Suedia</p>

Opoziţia de stânga, condusă de către social-democraţi, este favorită în alegerile legislative care se desfăşoară duminică în Suedia, în care extrema dreaptă porneşte către un scor mult mai bun decât succesul istoric pe care l-a obţinut în 2010, notează Mediafax.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 8.00 (9.00, ora României) în vederea alegerii celor 349 de parlamentari, după opt ani de regim Fredrik Reinfeldt, premierul, în vârstă de 49 de ani, care conduce o coaliţie de centru-dreapta.

Potrivit unor institute de sondare a opiniei publice, social-democratul Stefan Löfven urmează să îndepărteze Guvernul, căruia-i reproşează că a crescut prăpastia dintre bogaţi şi săraci, într-o ţară ataşată idealului egalitar.

"Avem şansele noastre, da", a spus el sâmbătă.

Fostul muncitor şi sindicalist, în vârstă de 57 de ani, are sarcina să încarneze Suedia oamenilor simpli, cea despre care subliniază că nu are nivelul de trai al elitelor.

Niciodată ales, niciodată ministru şi lipsit de experienţă internaţională, el a făcut campanie promiţând o fiscalitate mai favorabilă gospodăriilor modeste, investiţii în infrastructură şi îmbunătăţirea educaţiei.

El ar urma să profite de pe urma sănătăţii economiei şi finanţelor publice ale Suediei. Dar riscă să pornească cu un handicap politic, şi anume de a fi premierul social-democrat ales cu cea mai redusă susţinere, potrivit intenţiei de vot, din istoria ţării.

Potrivit unui sondaj al Institutului Novus difuzat sâmbătă, social-democraţii ar obţine 30,3% din voturi, Moderaţii 22,0%, Democraţii din Suedia (extrema dreaptă) 9,6%, iar Verzii 9,2%.

"Cred că după alegeri va exista o situaţie foarte confuză", a declarat pentru AFP Mikael Sundström, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Lund.

 În cazul în care Iniţiativa Feministă dezminte sondajele, care o creditează sub pragul intrării în Parlament de 4% din voturi, cele opt partide reprezentate în Riksdag îşi vor împărţi mandatele din nou

Ascensiunea Democraţilor din Suedia ar putea să contracareze proiectul unei eventuale coaliţii între social-democraţi, Verzi şi Partidul de Stânga, condamnată să fie minoritară.

Gradul de coeziune al acestei coaliţii în jurul lui Löfven este altă incertitudine. Verzii şi Partidul de Stânga nu au spus clar dacă doresc portofolii de miniştri.

Mai multe articole despre:
alegeri Suedia extrema dreaptă social democrati