MENIU

Accident feroviar grav în Danemarca: trenuri pline cu pasageri s-au ciocnit. Cel puțin 17 oameni au fost răniți, patru sunt în stare critică

Accident feroviar.

Un accident feroviar a avut loc joi în Danemarca, unde două trenuri locale s-au ciocnit frontal în apropiere de Hillerod, la nord de Copenhaga. Potrivit serviciilor de urgență, mai multe persoane au fost rănite în urma impactului.

Autoritățile au mobilizat rapid echipaje de intervenție, iar zona a fost securizată pentru acordarea primului ajutor victimelor. Din primele informații, toți pasagerii au reușit să iasă din trenuri, fără ca cineva să rămână blocat în vagoane.

Intervenție de amploare la fața locului

„Două trenuri locale s-au ciocnit frontal. Există răniți printre pasageri. Toată lumea este în afara trenurilor, așa că nimeni nu este prins… Resurse importante au fost trimise la fața locului”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri din zona metropolitană Copenhaga.

Ancheta este în desfășurare

Cauzele exacte ale accidentului nu sunt încă cunoscute, iar autoritățile daneze au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs coliziunea. Intervenția echipelor de salvare este în continuare în desfășurare, conform presei internationale.

Mai multe articole despre:
accident feroviar danemarca accident