MENIU

A murit Jesse Jackson, simbol al luptei pentru drepturile civile din SUA

A murit Jesse Jackson, simbol al luptei pentru drepturile civile din SUA/ Profimedia

Jesse Jackson, carismaticul lider al mișcării pentru drepturi civile și fost candidat la președinția Statelor Unite, s-a stins din viață la 84 de ani, potrivit unui comunicat transmis de familie.

„Tatăl nostru a fost un lider în slujba nu doar a familiei noastre, ci și a celor asupriți, a celor fără voce și a celor neglijați din întreaga lume”, a transmis familia lui Jackson, potrivit Reuters. 

Cunoscut drept un elocvent pastor baptist crescut în Sudul segregat, care a devenit ulterior un apropiat al lui Martin Luther King Jr., Jesse Jackson era considerat un orator inspirațional și una dintre cele mai puternice voci din SUA pentru drepturile civile. El trăia de multă vreme în Chicago și a fost diagnosticat cu boala Parkinson în 2017.

Jackson a pledat pentru drepturile americanilor de culoare și ale altor comunități marginalizate încă din timpul mișcării turbulente pentru drepturile civile din anii 1960, condusă de King mentorul său.

Candidatura la prezidențiale și influența în mișcarea pentru drepturile civile din SUA

Jesse Jackson a candidat la președinția SUA în anii 1980 și, în pofida mai multor controverse, a rămas timp de decenii figura dominantă a mișcării pentru drepturi civile din America, după asasinarea lui Martin Luther King Jr..

Jackson a intrat în cursa pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidențiale din 1984 și 1988, reușind să mobilizeze alegători de culoare și numeroși liberali albi prin campanii surprinzător de puternice. Cu toate acestea, nu a devenit primul candidat de culoare la Casa Albă din partea unui partid major și nu a ocupat niciodată o funcție aleasă.

El a fondat organizațiile pentru drepturile civile Operation PUSH și National Rainbow Coalition, cu sediul la Chicago, și a fost trimis special în Africa al președintelui democrat Bill Clinton în anii 1990.

Totodată, Jackson a avut un rol important în obținerea eliberării mai multor americani și a altor persoane deținute în străinătate, în țări precum Siria, Cuba, Irak și Serbia.

Mai multe articole despre:
jesse jackson deces pastor sua drepturi civile