MENIU

Anca Alexandrescu, mesaj de speranță: „Vor înflori cireșii, se apropie momentul când va fi bine”. Ediție specială la Realitatea Plus, joi, cu Ion Cristoiu și Călin Georgescu

Anca Alexandrescu (Foto: Bogdan Chircan)

Așa cum v-am promis, astăzi am postat fotografiile pe pagina mea de Facebook, cu cireșul care a început să înflorească chiar ieri. Mă întreabă mai multă lume ce semnificație are. Ce semnificație are? Că va fi bine. Că se apropie momentul când va fi bine. Mai ales că în această dimineață am și vorbit cu domnul Georgescu la telefon și vă dau o veste bună.

Am avut eu o propunere în săptămâna când i-au ridicat controlul, mi-a venit mie o idee și dânsul a îmbrățișat-o, așa că săptămâna viitoare, joi, aici, la Realitatea Plus, la ora 20:00, va fi o ediție specială: domnul Ion Cristoiu împreună cu domnul Călin Georgescu. Va fi ceva special, credeți-mă. Și, bineînțeles, o să discutăm după aceea despre ce va spune domnul Georgescu. Vă aduceți aminte că anul trecut, în ianuarie, domnul Georgescu a fost la o emisiune, la un podcast cu domnul Cristoiu, eu m-am gândit să găzduim noi emisiunea, pentru că îi dă, e o expunere mai mare, în sensul acesta. Pentru că vreau să le mulțumesc în mod special, cu toată sinceritatea, domnilor de la CNA, că ne-au dublat audiența. Le mulțumesc foarte mult. Știu că intenția dânșilor a fost să ne-o reducă la zero, dar ne-au dublat-o.

Mă întorc la ce spuneam și imediat o să fac câteva comentarii. Așadar, joi, joia viitoare, ora 20:00, ediție specială: maestrul Ion Cristoiu - cel care pe mine m-a crescut din punct de vedere jurnalistic, alături și de Sorin Roșca-Stănescu, față în față cu Călin Georgescu, aici, la Realitatea Plus, chiar în studioul unde fac eu emisiunea. De altfel, o să și vedeți că o să și preiau ștafeta de la domniile lor.

Ca să îl parafrazez pe domnul Georgescu, evident, o să pornească discuția domnului Cristoiu cu domnul Georgescu de la emisiunea de anul trecut din ianuarie, când domnul Georgescu a făcut niște previziuni care, ce să credeți, s-au adeverit.

Ca să-l parafrazez pe domnul Georgescu, Dumnezeu a îngăduit să se întâmple toate aceste lucruri rele chiar începând cu 6 decembrie 2024, până acum, cu tot ceea ce s-a întâmplat. Îmi spunea cineva astăzi, eu văzând chinurile haitei useristo-hashtagiste, spuneam: „Doamne, ce sărbători frumoase și liniștite!” Și mi-a zis cineva: „Nu, nu sunt, pentru că românii sunt dezbinați.” Nu, cei care astăzi țipă, urlă jignesc, fac în toate felurile, sunt cei din haită. Haita aceasta, ei sunt cei care, vreau să vă aduc aminte, ei au început să ne jignească, ei au început să ne facă pleavă a societății și știți foarte bine toate invectivele „sugeraniști” și toate mizeriile pe care le-au revărsat în spațiul public.

Acum, pentru cei care induc ideea mizerabilă, de altfel, ăia care se revendică a fi susținători ai domnului Georgescu, că vezi Doamne, a fost un aranjament cu Realitatea, că nici vorbă de așa ceva, trăiți filme științifico-fantastice.

Când o să vedeți că va veni momentul documentele pe care chiar cei de la CNA le-au depus la instanță în dosar, veți înțelege că este, că a fost, că este ordin politic la cel puțin două instituții ale statului român pentru distrugerea și închiderea Realității Plus.

Eu azi-noapte am văzut documentele și este, cum să spun, adică eu mă întreb de unde atâta prostie. Le-au și depus la dosar, adică se vede de la o poștă. E tot cu dublă măsură, ca să vedeți că nu spun mai multe, că nu mai vreau să discut despre subiectul ăsta. Când va fi momentul în instanță, totul va ieși la suprafață și mai clar. Deci, celor care spun că, domnule, a fost un aranjament, că a fost vrăjeală, nu. Nu. Și o să vedeți că ați v-ați obișnuit deja. Minciuna se grăbește, adevărul așteaptă. O să înțelegeți, iar cei care o să înțelegeți că totul a fost o făcătură, un ordin politic pentru a ne închide și este opinia mea că acest ordin a venit de la Ilie Bolojan, și îi avertizez pe cei care au folosit două instituții publice încălcând legea pentru a cenzura, pentru a închide un post de televiziune, că se vor alege cu dosare penale. Și vor plăti pentru asta, pentru că este inadmisibil ce s-a întâmplat cu premeditare.

Acum, astăzi fiind joia mare, eu nu vreau să spun lucruri rele. Deloc. Toată săptămâna asta m-am străduit să rămân într-un echilibru și într-un limbaj. Sigur că e foarte greu să ne mai păstrăm echilibrul și un limbaj decent în fața a ceea ce vedem. Oamenii sunt nervoși, sunt supărați, mai ales când văd prețurile, când văd că deși prețurile la petrol scad, la noi rămâne motorina tot la prețuri mari, prețurile în magazine sunt din ce în ce mai mari.

Nu pot să nu leșin de râs când văd haita useristă. Deci, cum le-a trebuit doar un an, deci nici măcar un an, că în mai se face un an. În mai se face un an. Deci, Doamne, deci noi am fost extraordinar de eleganți și am vorbit extraordinar de frumos despre Nicușor Dan față de cum vorbesc ei despre el astăzi. Deci, așa ceva, încă n-au egalat limbajul pe care l-au folosit la adresa domnului Georgescu și a doamnei Georgescu, dar se apropie. Eu sper însă ca CNA-ul să se sesizeze adică bă păi adică pe noi ne-ați amendat că am îndrăznit să vorbim despre Nicușor Dan și să comentăm despre tot felul de lucruri pe care le-a făcut sau nu le-a făcut covorul roșu, mânuțe și alte așa păi și cum voi acceptați un asemenea limbaj la domnii aceea de la B1 care aplaudau închiderea Realității, să nu mai spun ce invective au spus la adresa mea și ce mizerii și cum au vorbit și de altfel descalificant pentru așa-zișii bărbați. Adică acceptați un asemenea limbaj la adresa președintelui vostru? Că al meu nu este, pentru mine este ilegitim în continuare și așa va rămâne nu se va schimba niciodată, președintele meu este Călin Georgescu, ca să fie clar.

Deci eu sper ca CNA-ul cum vine din vacanță, că ați văzut i-au invitat în Parlament la Comisie și au transmis că ei sunt în vacanță nu știu e liber astăzi la instituțiile statului am văzut că unii muncesc adică nu, n-am văzut să fie liber. Când se întorc din vacanță, marți, miercuri, când o fi încolo sper să se autosesizeze și să ia măsuri, adică nu se poate un asemenea limbaj.

Mi-a plăcut la nebunie, am văzut astăzi un filmuleț erau doi cățeluși nu-l dau pe post, unul mic mic mic așa care schelălăia și dincolo de ușă un dulău, o ușă de sticlă, și Nicușor vine și trage ușa, cățelușul ăla mic lătra, știți că ați văzut căței, lătra de nu mai putea când a deschis ușa Nicușor, USR-ul ăla mic a amuțit în fața PSD-ului. Toți sunt la fel adică nu vă faceți iluzii. Dar am trăit să văd și pe asta PSD-iștii îl apără pe Nicușor Dan, deci deci PSD-iștii îl apără pe Nicușor Dan. Deci s-a întors lumea cu fundul în sus ați fi zis voi vreodată că Tudor Chirilă, Angi Șerban CT Popescu, toți ăștia care erau cu Nicușor erau care ne explicau nouă weekeND, făcâND, văzâND, nu va fi ușor, va fi Nicușor, vă aduceți aminte și cântau, erau cu melodii cu Nicușor Nicușor nu va fi ușor, ND, ND, ND, vă aduceți aminte, erau toți erau în extaz și astăzi sunt, da s-au întors la 180 de grade.

A intrat în scenă și Recorder, am văzut. Păi ați văzut că am avut dreptate mă da am o întrebare la voi ăștia care voiați să puneți mâna pe justiție cu mâna lui Nicușor Dan: eu mi-am adus aminte acuma că atunci când a fost la un moment dat Cezar Marin la mine în platou și a adus o înregistrare cu șefa de cabinet a lui Nicușor Dan, doamna aceea Andreea Miu o cheamă, o femeie de altfel foarte ok o cunosc, avocat, un om foarte în regulă, doamna aceea îi spunea lui Cezar Marin: bă ăștia de la USR sunt ca o haită îl țin prizonier pe Nicușor Dan, deci numai deci este înconjurat de ei. Zicea așa: stai să se așeze, să nu știu ce și după aia trebuie să facă curățenie în jurul lui, să scape de ei. Păi mi se pare că asta se întâmplă. Ce credeți, eu cred că vrea să scape și de doamna Ana Maria Geană, eu așa zic.

Am auzit că domnul Bolojan, a zis domnul Ghinea, îl știți că domnul Ghinea cu sandalele domnul ministru Ghinea cu sandalele, ăla care ne-a zis că trebuie să ieșim cu picioarele înainte la pensie, ăla care a ascuns PNRR-ul, care ne-a spus că mă rog toate nenorocirile le-a pus în PNRR, domnul acela cu papuci. Ei acuma sunt cu papuci, cu rucsac și cu blugi, că am văzut astăzi pe doamna Buzoianu în blugi și banane că așa le place lor, ei au spus n-am spus noi lucrul acesta, astăzi am văzut-o pe doamna la ședința de guvern în blugi. cum mă? cum? Te-ai dus la ședința de guvern în blugi? Asta arată de fapt respectul pe care îl au față de instituțiile statului și față de români până la urmă.

Deci am înțeles că domnul a zis domnul Ghinean că domnul Bolojan dacă pleacă de la PNL, că o să plece, că-l dau ăștia jos vă spun eu adică deja s-a hotărât și cine va fi premier și cine va fi președintele partidului. Nu știu care, Veștea sau Predoiu, unul va fi președintele partidului, unul va fi premier, că s-au înțeles cele două grupări ca să-și unească forțele.

Deci să se ducă domnul domnul Bolojan președinte la REPER. Deci cum să se ducă la REPER domnul Bolojan. Mai e domnul Vlad Gheorghe care aplauda închiderea Realității. El e cel care, înțeleg după spusele unora, că a primit șpagă funcția de consilier la domnul Bolojan, că așa au spus unii în povestea aia cu Makaveli, deci pentru că s-a retras în favoarea domnului Ciucu, înțeleg că a primit șpagă acea poziție de consilier la domnul Bolojan, deci să se ducă cu domnul Gheorghe, cu băieții ăștia de la REPER, vă dați seama ce frumos, mamă, superb cum o să se certe între ei și cum o să se canibalizeze, mă distrez teribil.

Am văzut astăzi un sondaj: 65% din români vor alegeri anticipate, acuma or să vrea și ăștia, dar eu aștept să vină să strige turul doi înapoi. Păi adică eu așa aș vedea mă, ăștia care l-au votat pe Nicușor, păi n-aveți multă variantă, vreau să vă văd în stradă strigând turul doi înapoi păi cum nu?

65% dintre români vor alegeri anticipate, or să vrea și ei alegeri anticipate, pentru că ar vrea să-l dea jos pe Nicușor și bineînțeles că se vor certa între ei dar am văzut că sondajul spune că USR-ul are 18%, hai mă plecați de aici cu cercul, plecați de aici cu cercul, cum să aibă USR-ul 18%? Să fim serioși.

Mi-a plăcut foarte tare astăzi discursul lui JD Vance la Budapesta, bă. Le-a dat o ăstora de la Bruxelles de i-a julit grav de tot, grav de tot, adică le-a zis-o pe față. Bă, le-a zis-o pe față. Doamne, ce mi-aș dori să vină și la București. Uite, mi-aș dori să vină el să vină la B9 să le spună direct ce le-a spus la Budapesta. Până atunci vedem ce a spus la Budapesta. Mă, le-a dat ăstora de n-a avut, n-au putut să respire ăștia de la Bruxelles.

Apropo la Bruxelles, ați văzut că a ieșit lumea în stradă: mamă, nasol, sunt nemulțumiți de prețuri mari, de măsuri, de inflație, ușor, ușor ies peste tot, ce credeți?

Și a mai zis JD Vance ceva. A zis că serviciile secrete ucrainene nu numai că se amestecă în alegerile din Ungaria, ci că s-au amestecat și în alegerile din America: aoleu, aoleu și ce să vedeți că a aflat JD Vance de la Viktor prietenul lui că așa a zis, l-a sunat pe Trump când era la meeting în direct la microfon. Cică i-a povestit prietenul lui Viktor că Zelenski l-a amenințat că îi trimite gealații peste el. Zice: „domnule, mi-a venit să cred, n-am putut să cred că un șef de stat de guvern face asemenea amenințări, e inadmisibil”.

Nu știu ce să zic, eu cred că vor înflori cireșii, serios, vor veni vremuri interesante. Și cum mi-a spus astăzi mie domnul Georgescu: „fiți puternici, țineți-vă tari pe poziții, aveți credință și răbdare, căci înfloresc cireșii”.