MENIU

Vești ÎNGRIJORĂTOARE: peste 270.000 de contracte de muncă încetate de la declararea stării de urgență și până în prezent

concedieri

Numărul contractelor de muncă încetate de la debutul stării de urgenţă, respectiv din 16 martie şi până astăzi, este de 270.819, potrivit cifrelor centralizate de Inspecţia Muncii şi date publicităţii de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

Astfel, din cele 270.819 de contracte de muncă încetate, 50.390 erau din sectorul Comerţ cu ridicata şi amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 47.781 erau din Industria prelucrătoare, iar 37.750 proveneau din Construcţii.

În ceea ce priveşte contractele de muncă suspendate de la declararea stării de urgenţă, acestea au ajuns la 1.027.117, în scădere faţă de 1.031.152 transmis de MMPS cu o zi în urmă.

Din cele 1.027.117 de contracte suspendate anunţate miercuri, 327.181 erau din Industria prelucrătoare, 185.335 proveneau din Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul şi repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 114.792 de contracte suspendate erau din domeniul Hoteluri şi restaurante. 

Mai multe articole despre:
contracte de munca cim suspendare cim incetare cim