Microîntreprinderile, sufocate de noile taxe impuse de Bolojan. Managerii se tem de un val de INSOLVENȚE
Până la finele anului am putea asista la un val semnificativ de insolvențe în rândul microîntreprinderilor, din cauza nivelului tot mai mare al taxelor.În acest context, avertizează Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), tot mai multe microîntreprinderi iau în calcul închiderea activității, pentru că le este afectată grav capacitatea de a rămâne profitabile, chiar și la un nivel minim.
„România se concentrează doar pe a găsi petice pentru a acoperi găurile bugetare, fără o viziune pe termen mediu sau lung. Dacă nu se iau măsuri reale pentru competitivitate fiscală, riscăm să asistăm la un val de insolvențe până la finalul anului și chiar în 2026,” a afirmat Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în cadrul unei dezbateri de specialitate.
Ea a subliniat că antreprenorii mici, cu cifre de afaceri sub 100.000 de lei, sunt cei mai vulnerabili, neavând resurse pentru consultanță fiscală sau juridică. În opinia sa, lipsa unor reguli fiscale clare, transparente și adaptate dimensiunii companiilor afectează grav motorul economiei românești, bazat pe consum.
Cristina Chiriac a mai punctat că modificările frecvente ale Codului Fiscal ar trebui înghețate pentru o perioadă de cinci ani, pentru a oferi stabilitate și predictibilitate mediului de afaceri