MENIU

Înființarea unui SRL. Care sunt actele necesare și pașii de urmat

Cât durează și costă înființarea unei firme. Foto/Profimedia

Dacă ai o idee bună de pe urmă căreia vrei și speri să câștigi bani, trebuie să treci prin procedura birocratică (nu în sensul rău, ba chiar din contra) al înființării unei firme.

Cum înființezi un SRL

Poate părea complicat să înființezi o firma de tipul unei Societăți cu Răspundere Limitată, dar toată procedura se poate finaliza în trei zile, iar o parte din documentație poate fi întocmită folosind serviciile online. Și dacă eșți printre cei care nu reușesc să se descurce când este vorba de acte și pașîi de urmat într-un traseu birocratic, ai opțiunea de a apela la serviciile unui consultant specializat în astfel de servicii.

Pe undeva, înființarea unui SRL seamănă cu momentul când vine pe lume un copil. Are nevoie de un nume pentru a fi înregistrat în acte. Exact așa și cu un SRL. Este ideal să ai mai multe variante de nume pentru a-l găși pe cel „liber”. Poți face aceste verificări și online, pe site-ul Registrului Comerțului. Pentru asta, este nevoie de un cont, pe care îl poți face aici și poți completă virtual „Cererea de verificare/rezervare denumire firma”, folosind acest formular. O altă varianta este să trimiți cererea completată prin e-mail, fax sau poștă, sau să o depui efectiv la ghișeu. Există sedii ale Registrului Comerțului pe lângă Tribunalul din fiecare reședința de județ, la fel și în Bucureșți.

Pasul următor este stabilirea unui sediu pentru firma. Poți stabili sediul social la locul de domiciliu al unuia dintre asociați sau la cel al asociatului unic. Legea permite și alegerea unui loc închiriat. Dacă sediul firmei se află într-un loc care nu este proprietatea unuia dintre asociați, și vei folosi domiciliul părinților sau al unei rude, de exemplu, trebuie încheiat un contract de comodat prin care ți se da acordul să utilizezi spațiul în vederea desfășurării activităților firmei. Dacă sediul este un apartament, pe lângă contractul de comodat și o copie după actul de proprietate al celui care îți încredințează spațiul, va trebui să depui și avizul asociației de proprietari din bloc (dacă această există) sau acordul tuturor vecinilor direct afectați (adică cei de pe plan vertical și orizontal).

Actul constitutiv al firmei, pasul principal

Este una din etapele principale. De regulă, actul constitutiv este cel gândit înainte de a începe procedura de înregistrare. Te poți inspiră din modelele existente, iar la întocmirea lui trebuie să definești exact domeniul de activitate, deoarece acest document reflectă, practic, ideea afacerii tale.

Actul constitutiv conține informațiile esențiale despre firma. Trebuie să definească exact relațiile dintre asociați și administratori, stabilește obiectul de activitate al societățîi, definește capitalul social al firmei, cu precizarea aportului financiar al fiecărui fondator în parte, dacă este cazul, dar și modalitatea de lichidare sau dizolvare a firmei. Un model de act constitutiv există și pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Actul constitutiv trebuie să conțînă și codurile CAEN (Clasificarea Activităților din Economia Națională). Prin stabilirea de către fiecare entitate a CAEN-ului cu care se operează, se pot face statistici la nivel național cu privire la activitatea firmelor. Acestea pot fi găsite pe site-ul ONRC. Că regulă generală, orice entitate are un singur obiect principal de activitate căruia îi corespunde un singur cod CAEN. Ulterior, acesta poate fi completat sau modificat

Capitalul social

Valoarea capitalului social este de minim 200 de lei și se depune într-un cont special, ce urmează să aibă că titular societatea în curs de înființare. Depunerea capitalului social este dovedită cu o chitanță care va fi adăugată la documentele obligatorii care sunt necesare pentru înființarea unui SRL.

Ulterior, este nevoie de completarea declarațiilor necesare pentru dosarul de înființare a firmei. Toate modelele de formulare tip le poți găși aici, iar documentele utile pentru această etapă sunt aici și aici, pe site-ul ONRC.

După parcurgerea tuturor acestor proceduri, este necesară achitarea unei taxe de 150 de lei la Registrul Comerțului, concomitent cu depunerea dosarului pentru înființarea unui SRL.

Oficializarea firmei

După depunerea documentelor, dacă nu sunt nereguli (vei fi solicitat de oficiali ai Registrului Comerțului, pentru clarificări și corecturi), în două sau trei zile primești actele oficiale. Practic, dobandești personalitate juridică pentru firma, care, din acest moment, beneficiază de toate drepturile și obligațiile pe care le impune legea.

Aceste documente ale SRL-ului nou înființat sunt:

rezoluția de înființare;

certificatul constatator;

certificatul constatator pentru codul CAEN;

certificatul de înregistrare ce conține Codul Unic de Înregistrare, sediul social, activitatea principala și numărul de ordine la Registrul Comerțului.

Tot ce mai ai de făcut este să faci o ștampila cu numele firmei tale, să deschizi la o banca pe care o alegi, după preferințele tale, un cont bancar pentru persoană juridică și să apelezi la serviciile unui contabil, pentru care trebuie să semnezi o procura legalizată prin care îl imputernicesti să întocmească, să semneze și să depună declarații fiscale în numele firmei tale. O altă obligație este să achiziționezi, în termen de 30 de zile, de la Registrul Unic de Control, un Registru de evidență fiscală, care poartă detaliile de identificare ale firmei tale.

Sursa: calculatorvenituri.ro

Mai multe articole despre:
srl firma infiintare firma afaceri imm mici afaceri