MENIU

RETURNAREA TAXEI AUTO fără proces. Când se primesc banii şi care sunt procedurile

TAXA AUTO de poluare fără proces va putea fi recuperată printr-o cerere la ANAF, fără a mai fi nevoie de o acţiune în instanţă a solicitanţilor, şi inclusiv cei care au procese pe rol pot renunţa la ele pentru a recupera banii pe cale administrativă. Ordinul a intrat în vigoare pe 2 martie 2016 şi poate fi consultat aici.

Persoanele care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, potrivit ordonanţei care modifică OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu.

PROMOTIE MARE eMAG. CONSULTATI OFERTA AICI

Persoanele aflate în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. Împotriva deciziei organului fiscal, precum şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare.

Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

.......................................................................

 

Printr-o solicitare REALITATEA.NET către ANAF, am primit răspunsul: "La nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost elaborat proiectul de ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive".

Prin Ordonanța Guvernului nr. 40/2015 a fost modificat art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, în sensul în care contribuabilii care au achitat una din taxele menționate mai sus, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia, actualizată cu indicele prețurilor de consum, precum și calculul dobânzilor până la data plății integrale, prin cerere adresată organului fiscal competent, în termenul de prescripţie prevăzut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, restituirea efectuându-se pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

..........................................................................

ÎN VIGOARE DIN 2 MARTIE 2016


Ordinul nr. 225/2016 / 4052/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al ministrului finanţelor publice nr. 365/741/2014 privind aprobarea Procedurii de efectuare a plăţilor sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule şi a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi a modelului şi conţinutului unor formulare şi pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice şi al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 490/407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile.

 

Pot solicita restituirea vechii taxe auto prin cerere la ANAF şi cei care au în prezent procese pe rol.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, percepute în trecut, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie conform prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20 la sută din valoarea acestora.

 

CALCULATOR TAXA AUTO ONLINE

 

DESCARCĂ ORDONANŢA de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

IMPORTANT! Vor putea sa ceara restituirea doar proprietarii care au achitat taxa auto inainte de intrarea in vigoare a timbrului de mediu. Concret, este vorba de perioada 2007 - martie 2013, atunci cand statul a aplicat, in mod succesiv, taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu inca este in vigoare in prezent, astfel ca persoanele care au platit aceasta taxa din martie 2013 si pana in prezent nu pot cere restituirea.