Milițienii rock and roll. Fotografii document cu tineri rockeri din anii ’80, săltați de Miliție – GALERIE
Muzica rock and roll a fost, încă de la sfârșitul anilor `50, un stil muzical privit cu suspiciune, dispreț și chiar ură de către autoritățile comuniste. Sancțiunile au mers de la prigoană fizică (tăierea pletelor sau a blugilor), instituțională (note scăzute la purtare, exmatriculări din școli și facultăți) până la acțiuni penale, prin asimilare cu diverse forme de manifestări împotriva regimului. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a publicat o serie de fotografii cu tineri reținuți de organele de opresiune pentru simplul fapt că purtau tricourile formațiilor preferate.
Demonizarea rock and roll-ului în spațiul comunist a început cam odată cu apariția stilului muzical. În 1957, presa de partid și proletcultiștii de frunte tunau și fulgerau împotriva unor presupuși rockeri, a localurilor unde se cânta și asculta rock and roll și împotriva capitalismului degenerat care l-a creat pe Elvis Presley.
Atitudinea ostilă față de rock and roll s-a metamorfozat, treptat, într-un mariaj toxic, în care fiecare partener își urmărea propriul interes: Partidul comunist, pe de-o parte, sponsoriza cultura de tineret, cu speranța că o poate controla prin cointeresare, în timp ce tinerii și instituțiile dedicate lor acceptau compromisul, fie că o făceau activ, formal sau tacit. Până la urma, și vedetele rock din comunism visau să “bifeze” cât mai multe admiratoare și să ducă o viață ușor, fără grijile și îngrădirile unui om al muncii obișnuit. Nu era ceva grava sau neobișnuit ca pentru asta să fie nevoiți să cânte ceva despre patrie sau pace.
Apogeul relației contradictorii între regim și cultura muzicală a tinerilor a fost atins în anii ’80. Pe de-o parte, prigoana împotriva celor care ascultau rock și emisiunile muzicale de la Radio "Europa Liberă" s-a intensificat, mai ales pe filiera Securității, dar acest fenomen nu poate fi separat de faptul că se producea o explozie a fenomenului în sine: anii ’80 au reprezentat și apogeul festivalurilor de rock sezoniere, al diverselor manifestări pentru tineret sub care erau mascate tot concerte rock, al discotecilor și videotecilor. Sigur, aprecierea trebuie interpretată în sistemul de referință al ceaușismului, cel mai retrogradă formă de neostalinism din regiune. Altfel, prin comparația cu majoritatea celorlalte țări comuniste vecine (poate cu excepția Bulgariei și cu siguranță a Albaniei), scena rock din România era mult în urmă.